Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Americanii renunta la cetatenie din cauza taxelor

Americanii renunta la cetatenie din cauza taxelor

Tot mai multi americani au decis sa renunte la cetatenie din cauza taxelor din SUA, potrivit Mediafax.

Astfel, 499 de americani destul de bogati pentru a fi obligati sa anunte Fiscul au renuntat la cetatenie in primul trimestru al anului, potrivit datelor publicate de Andrew Mitchel, avocat specializat in sistemul international de taxe, bazate pe cifre anuntate de autoritatile americane.


In primele trimestre ale ultimilor sapte ani, numarul bogatilor care au renuntat la cetatenia americana a fost in medie de 115.


Explicatia consta in doua modificari de natura tehnica aduse legislatiei din domeniul taxelor, a explicat Mitchel.


Astfel, in 2008 s-a eliminat obligatia de a depune acte la fiscul american pentru deducerile fiscale pe o perioada de zece ani dupa renuntarea la cetatenie, in timp ce numarul de zile care pot fi petrecute pe teritoriul SUA fara a intra sub incidenta sistemului fiscal al Statelor Unite a crescut de la 30 la 120.


Potrivit legislatiei anterioare schimbarilor din 2008, daca o persoana petrecea peste 30 de zile anual pe teritoriul SUA dupa ce renunta la cetatenie era obligata sa plateasca taxe ca cetatean american.


Totodata, tratarea pe larg in presa a penalitatilor care trebuie platite pentru neraportarea de conturi in paradisurile fiscale ar putea fi o a doua cauza, noteaza Mitchel.


Multi americani cu dubla cetatenie au ajuns la concluzia ca a fi american nu este suficient pentru a justifica stresul si bataia de cap generate de depunerea actelor cerute de Fisc. SUA sunt printre putinele tari care impun propriilor cetateni ce traiesc permanent in alt stat sa depuna documente pentru taxe.




Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1266 ori