Ancheta FBI privind amestecul Rusiei in alegerile americane continua, in ciuda demiterii directorului James Comey

Joi, 11 Mai 2017, ora 21:57
918 citiri
Ancheta FBI privind amestecul Rusiei in alegerile americane continua, in ciuda demiterii directorului James Comey
Foto: Facebook/FBI - Federal Bureau of Investigation

Directorul interimar al FBI, Andrew McCabe, a dat asigurari ca ancheta privind amestecul Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA continua, in pofida demiterii de catre Donald Trump a fostului director FBI, James Comey.

"Ancheta continua indiferent de circumstante, indiferent de decizii", a declarat Andrew McCabe, joi, in cadrul unei audieri in Senat, relateaza AFP.

"Nu a existat nicio incercare de a impiedica investigatia noastra pana acum. Nu ii putem opri pe agentii FBI sa faca ceea ce trebuie, sa-i protejeze pe americani si sa apere Constitutia", a adaugat el.

Aceasta audiere este prima aparitie publica a lui Andrew McCabe, care a preluat conducerea politiei federale americane in locul lui James Comey, concediat brusc marti de presedintele american Donald Trump.

Audierea in fata Comitetului pentru Serviciile de Informatii al Senatului SUA, care se ocupa cu amenintarile la nivel mondial, a inclus de asemenea cinci oficiali de rang inalt ai serviciilor de informatii americane, intre care directorii CIA si NSA. James Comey trebuia initial sa participe si el la audieri.

Ancheta condusa de FBI se concentreaza in principal pe o eventuala coordonare intre membrii echipei de campanie a lui Donald Trump si Rusia.

Andrew McCabe a refuzat sa dezvaluie daca l-a auzit pe James Comey spunand ca presedintele Donald Trump este sau nu vizat de investigatia referitoare la ingerintele ruse in campania electorala din Statele Unite, relateaza Reuters.

Opozitia este ingrijorata cu privire la independenta acestor investigatii, insa Casa Alba a justificat demiterea lui Comey prin faptul ca acesta a facut numeroase greseli in ancheta privind utilizarea unui server de e-mail privat de catre Hillary Clinton pe cand detinea functia de secretar de Stat.

Citeste si Ce transmite Casa Alba dupa demiterea directorului FBI: E timpul sa mergem mai departe. Devine absurdDemiterea directorului FBI, inceputul sfarsitului pentru Donald Trump?Trump spune ca va numi pe cineva "mult mai bun" la sefia FBI: Cand se linistesc lucrurile, imi vor multumiCe le-a scris fostul sef al FBI angajatilor dupa ce a fost demis de Trump ...citeste mai departe despre "Ancheta FBI privind amestecul Rusiei in alegerile americane continua, in ciuda demiterii directorului James Comey" pe Ziare.com

#FBI ancheta Trump Rusia alegeri , #Stiri International