Bombardierele americane au zburat mai aproape ca niciodata de Coreea de Nord

Sambata, 23 Septembrie 2017, ora 22:00
957 citiri
Bombardierele americane au zburat mai aproape ca niciodata de Coreea de Nord
Foto: boeing.com

Bombardiere americane B-1B Lancer, insotite de avioane de lupta, au survolat spatiul aerian international in largul coastei Coreei de Nord, intr-o demonstratie de forta menita sa arate gama de optiuni militare aflate la dispozitia presedintelui Donald Trump, a anuntat sambata Pentagonul.

"Este zborul efectuat cel mai adanc in nordul zonei demilitarizate de un bombadier sau aeronava de vanatoare in largul coastei Coreei de Nord in secolul al XXI-lea, demonstrand seriozitatea cu care privim comportamentul nesabuit al Coreei de Nord", a spus purtatorul de cuvant al Pentagonului, Dana White, citata de Reuters.

Operatiunile au avut loc dupa ce un cutremur de mica magnitudine s-a produs sambata in Coreea de Nord, in apropierea unui poligon nuclear. Comunitatea internationala a banuit initial ca ar fi vorba despre un nou test al Phenianului, insa in cele din urma s-a demonstrat ca a fost vorba de cauze naturale.

Coreea de Nord a lansat cateva zeci de rachete anul acesta, unele chiar deasupra Japoniei, in cadrul eforturilor de a accelera dezvoltarea programului sau nuclear, teste care au atras sanctiuni internationale fara precedent si amenintarea cu "distrugerea totala" din partea lui Donald Trump.

C.S. ...citeste mai departe despre "Bombardierele americane au zburat mai aproape ca niciodata de Coreea de Nord" pe Ziare.com

#bombardiere SUA Coreea Nord, #SUA demonstratie forta Coreea Nord , #Stiri International