Brazilia ar putea gazdui o baza militara a SUA

Vineri, 04 Ianuarie 2019, ora 10:00
921 citiri

Noul presedinte brazilian, Jair Bolsonaro, a declarat ca ar fi deschis posibilitatii ca SUA sa opereze o baza militara pe teritoriul Braziliei, o miscare care ar marca schimbarea directiei politicii externe a tarii.

Bolsonaro, care si-a inceput mandatul, marti, a declarat ca sustinerea Rusiei fata de dictatura presedintelui Nicolas Maudoro in Venezuala a intensificat tensiunile din regiune.

Intrebat de SBT TV daca acest lucru inseamna ca va permite SUA sa aiba o prezenta militara in Brazilia, Bolsonaro a raspuns ca ar fi cu siguranta dispus sa negocieze aceasta posibilitate.

"In functie de ce se intampla in lume, cine stie daca nu va fi nevoie sa discutam despre aceasta posibilitate in viitor", a declarat Bolsonaro.

El a subliniat ca Brazilia cauta sa aiba "suprematie aici, in America de Sud".

Bolsonaro, un politician de extrema-dreapta, a promis in discursul sau de la ceremonia de investire sa construiasca "o societate fara discriminare sau diviziune" si sa elibereze tara de socialism si corectitudine politica.

Fostul capitan din armata a transmis Congresului ca doreste "un pact national" pentru a elibera Brazilia de coruptie, infractiuni si gestionarea gresita a economiei.

Bolsonaro este o persoana controversata, dupa ce a facut in trecut comentarii rasiste, homofobe si misogine. In varsta de 63 de ani, el a castigat alegerile prezidentiale la o distanta considerabila fata de Fernando Haddad, liderul Partidului Muncitorilor (de stanga).

Presedintele american Donald Trump l-a laudat pentru discursul tinut marti, declarand ca SUA sunt "alaturi de el". ...citeste mai departe despre "Brazilia ar putea gazdui o baza militara a SUA: Noul presedinte il place mai mult pe Trump decat pe Putin" pe Ziare.com

#Jair Bolsonaro Brazilia, #baza americana Brazilia , #Stiri International