Brexit: Ursula von der Leyen, gata sa acorde mai mult timp Marii Britanii

Joi, 11 Iulie 2019, ora 07:29
988 citiri
Brexit: Ursula von der Leyen, gata sa acorde mai mult timp Marii Britanii
Foto: Arhiva Ziare.com

Germana Ursula von der Leyen, nominalizata pentru presedintia Comisiei Europene, s-a declarat miercuri gata sa acorde mai mult timp Marii Britanii pentru iesirea din Uniunea Europeana daca Londra o va solicita, in cursul audierii sale de catre grupul Verzilor in Parlamentul European.

"Daca Marea Britanie are nevoie de mai mult timp, sunt de acord sa ii acord mai mult timp. Un Brexit fara acord ar fi catastrofal", a declarat ea dupa ce a fost intrebata despre acest lucru de o eurodeputata britanica, relateaza AFP.

Solicitarea trebuie sa fie inaintata de guvernul britanic si decizia trebuie sa obtina aprobarea unanima a sefilor de stat si de guvern ai celor 27 de state membre UE.

Aceasta s-ar putea lovi de refuzul presedintelui francez Emmanuel Macron, noteaza AFP, care nu este de acord cu inca o amanare a divortului prevazut acum sa aiba loc la 31 octombrie.

Ursula von der Leyen, aleasa de sefii de stat si de guvern pentru a-i succeda lui Jean-Claude Juncker la presedintia Comisiei Europene de la 1 noiembrie, trebuie sa obtina majoritatea de 374 de voturi in cadrul Parlamentului European pentru a fi confirmata. Votul este prevazut sa aiba loc saptamana viitoare la Strasbourg.

In cursul audierii sale de catre grupurile politice, Ursula von der Leyen si-a exprimat dorinta ca Marea Britanie sa ramana in UE. Ea a aparat insa acordul de divort incheiat intre cei 27 din UE si Theresa May, respins in trei randuri de Parlamentul Britanic. Cei 27 si Parlamentul European refuza categoric sa il renegocieze.

"Brexitul nu este sfarsitul, ci inceputul unei relatii viitoare", a subliniat ea. "Este de o importanta cruciala sa avem o buna cooperare", a adaugat ea.

"Avem un acord, (...) avem 'backstop'-ul (dispozitiv conceput pentru a evita o frontiera dura intre Republica Irlanda si Irlanda de Nord) . Cred ca este un acord bun, dar este responsabilitatea voastra si datoria voastra sa rezolvati situatia", a declarat ea adresandu-se britanicilor, in primele afirmatii despre Brexit de la desemnare.

Exprimandu-si speranta privind o "evolutie pozitiva", Von der Leyen a estimat ca in caz de divort "modul si tonul" acestei despartiri sunt "cruciale".

Boris Johnson, favorit in cursa pentru succesiunea Theresei May, repeta ca Marea Britanie va iesi din UE, cu un acord de Brexit renegociat sau fara acord. ...citeste mai departe despre "Brexit: Ursula von der Leyen, gata sa acorde mai mult timp Marii Britanii" pe Ziare.com

#Brexit Ursula von der Leyen, #iesire UK UE von der Leyen , #Stiri International