Coreea de Sud ii trimite un mesaj de pace dictatorului Kim. Cand si unde ar putea avea loc negocierile

Luni, 17 Iulie 2017, ora 13:23
1067 citiri

Seulul a propus Phenianului sa poarte discutii pe teme militare. Anuntul vine dupa saptamani de tensiuni, in urma testelor balistice facute de Nord.

Daca aceste discutii vor avea loc, ar fi primele la nivel inalt din 2015, arata BBC.

Un oficial sud-coreean a declarat ca negocierile sunt menite sa opreasca "toate ostilitatile ce duc la tensiuni militare" la granita fortificata dintre cele doua Corei.

Liderul de la Seul, Moon Jae-in (foto), a semnalat de multa vreme faptul ca vrea o colaborare cu Nordul.

Cat despre Coreea de Nord, aceasta nu a raspuns pana acum propunerii venite din partea Sudului.

Intr-un discurs sustinut recent la Berlin, presedintele sud-coreean a spus ca un dialog cu Phenianul se impune mai mult decat oricand. Cu aceeasi ocazie, acesta a cerut sa fie semnat un tratat de pace cu Nordul.

Testele balistice ale Phenianului, cel mai recent fiind cel al unei rachete intercontinentale, reprezinta o incalcare a rezolutiilor ONU si au alarmat vecinii, dar si pe SUA.

Coreea de Sud a propus si un loc in care sa aiba loc aceste discutii: Tongilgak, o cladire aflata in zona demilitarizata dintre cele doua tari, folosita in acest scop si in trecut.

A fost propusa si o data pentru aceste discutii: 21 iulie, a declarat un oficial sud-coreean, adaugand: "Asteptam un raspuns pozitiv din partea Nordului".

Citeste si Momentul in care Coreea de Nord va fi capabila sa lanseze o racheta care sa ajunga in California e foarte aproape ...citeste mai departe despre "Coreea de Sud ii trimite un mesaj de pace dictatorului Kim. Cand si unde ar putea avea loc negocierile" pe Ziare.com

#negocieri militare Coreea Nord Sud, #discutii Coreea Nord Sud, #teste balistice coreea nord , #Stiri International