Decizie istorica: Femeile din Arabia Saudita pot pleca din tara fara acordul unui barbat

Miercuri, 21 August 2019, ora 12:02
902 citiri
Decizie istorica: Femeile din Arabia Saudita pot pleca din tara fara acordul unui barbat
Foto: Arhiva Ziare.com

Autoritatile din Arabia Saudita au inceput sa aplice reforma anuntata la inceputul lui august si care le permite femeilor sa obtina un pasaport de calatorie in strainatate fara permisiunea unui "gardian" de sex masculin.

Administratia saudita a inceput, marti, "sa primeasca cereri din partea unor femei cu varste peste 21 de ani pentru a obtine sau a reinnoi un pasaport si a calatori in afara tarii fara permisiune" (din partea unui barbat), a anuntat Departamentul pentru Pasapoarte pe contul sau de Twitter.

Masura, anuntata in august, a zdruncinat sistemul saudit al "gardianului masculin", sistem ce asimileaza femeile cu minorii intreaga lor viata, supunandu-le autoritatii arbitrare a sotului, tatalui sau altor rude de sex masculin, informeaza AFP.

Aceasta reforma a intervenit in conditiile in care mai multe cazuri de evadare in strainatate a unor tinere saudite care s-au declarat victime ale violentelor din partea "gardienilor" lor au tinut prima pagina a ziarelor in ultimele luni.

Ea se inscrie in seria de masuri de liberalizare lansate de printul mostenitor Mohammed bin Salman, cel mai puternic om al acestui regat ultraconservator. Cea mai emblematica dintre aceste masuri a fost cea care le permite femeilor sa conduca o masina, masura intrata in vigoare din iunie 2018.

Alte reforme care, fara a-l distruge in totalitate, slabesc sistemul "gardianului" obligatoriu pentru femei sunt cele conform carora sauditele pot de acum incolo sa declare oficial o nastere, o casatorie sau un divort, sau sa fie titulare ale autoritatii parentale asupra copiilor lor minori, prerogative care pana acum erau rezervate barbatilor.

Aceste schimbari au fost salutate la scara larga in Arabia Saudita, dar si criticate ca fiind "anti-islamice" de catre ultraconservatori pe retelele sociale. ...citeste mai departe despre "Decizie istorica: Femeile din Arabia Saudita pot pleca din tara fara acordul unui barbat" pe Ziare.com

#femei Arabia Saudita calatorit barbati , #Stiri International