Deutche Bank: BCE risca sa devina o structura de tipul "bad bank"

Marti, 18 Mai 2010, ora 11:40
925 citiri
Deutche Bank: BCE risca sa devina o structura de tipul "bad bank"

Banca Centrala Europeana (BCE) risca sa se transforme intr-o institutie de tipul "bad bank", daca va continua sa cumpere obligatiuni emise de statele din zona euro cu o situatie financiara critica, apreciaza economistul sef al Deutsche Bank, Thomas Mayer, citat de AFP si preluat de Mediafax.

"BCE risca sa devina o «bad bank» daca aceste operatiuni nu vor fi oprite.

Pietele se tem ca institutia nu trebuie folosita pe post de bazin de decantare.

Anumite state de la care BCE cumpara obligatiuni pot intra in incapacitate de plata, in pofida sprijinului acordat", a afirmat Mayer intr-un interviu acordat publicatiei Allgemeine Zeitung.

Prin termenul de "bad bank" sunt definite structurile create de banci pentru a transfera activele toxice si fara importanta strategica, noteaza AFP.

BCE s-a angajat la sfarsitul saptamanii trecute sa cumpere de pe piete obligatiuni emise de statele cu cel mai mare grad de indatorare din zona euro si care au acces restrans la finantare.

Pentru a neutraliza un potential efect inflationist al acestei masuri, institutia va absorbi lichiditati de pe piata.

Mayer considera ca BCE nu a pierdut prea mult din credibilitate cand s-a angajat sa intervina direct, insa banca trebuie sa limiteze pierderile, facand din acest tip de sprijin masuri exceptionale, temporare si cu volum limitat. 

#deutche, # bank, # bce , #Stiri International