Discutiile UE cu Londra pe tema Brexitului, in impas. Tusk il acuza pe Johnson ca se joaca cu viitorul Europei

Marti, 08 Octombrie 2019, ora 15:47
918 citiri
Discutiile UE cu Londra pe tema Brexitului, in impas. Tusk il acuza pe Johnson ca se joaca cu viitorul Europei
Foto: Arhiva Ziare.com

Discutiile intre europeni si britanici pe tema Brexitului urmau sa se reia, marti, la Bruxelles, insa sansele unei iesiri din impas sunt slabe in cazul in care Boris Johnson refuza sa modifice punctele "problematice" ale planului sau in vederea iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana (UE), au declarat mai multe surse europene.

O noua intalnire de lucru intre David Frost, emisarul premierului britanic, si Paulina Dejmek-Hack, o membra a echipei negociatorului-sef UE al Brexitului Michel Barnier a fost programata marti dupa-amiaza, arata AFP.

Insa niciun progres nu s-a inregistrat in urma celor doua sesiuni de lucru de luni.

Un nou text "clarificat" le-a fost prezentat europenilor, insa "el nu raspunde intrebarilor". "Probleme de fond raman", au declarat pentru AFP mai multe surse implicate in discutii.

"Acesta este un proces. Vrem sa vedem daca britanicii pot sa-si schimbe propunerile", au insistat aceste surse.

"Discutiile vor continua, insa daca nu se intampla nimic pana vineri, vom spune", a dat asigurari una dintre sursele citate.

Europenii sunt ingrijorati de tentatia britanicilor de a arunca vina unui esec al discutiilor si unei iesiri a regatului din Uniune fara acord ("no deal") asupra lor.

Un oficial britanic il acuza in editia de marti a saptamanalului conservator The Spectator pe premierul irlandez, Leo Varakdar, de faptul ca "nu vrea sa negocieze".

"Sunt destul de multi oameni la Paris si la Berlin carora le-ar placea sa discute oferta noastra, dar Merkel si Macron nu-l vor pune pe (Michel) Barnier (sa dicute) daca Irlanda nu declara ca vrea sa negocieze", acuza acest oficial britanic.

Aceste acuzatii "nu ajuta", a deplans una dintre sursele de la Bruxelles ale AFP.

Europenii refuza dreptul de veto pe care Londra vrea sa-l acorde Adunarii si Executivului nord-irlandeze si considera "problematice" propunerile din plan cu privire la controale vamale intre provincia britanica Irlanda de Nord si republica Irlanda dupa Brexit.

Europenii nu vor sa infiinteze o frontiera intre cele doua Irlande si au propus acelasi sistem de reglementare si vamal pe intreaga insula.

Londra refuza, insa propunerile lui Boris Johnson sunt "subrede" deoarece "nu exista controale in lupta impotriva fraudei", a subliniat una dintre sursele citate.

Avertismentul lui Merkel

In contextul negocierilor, cancelarul german, Angela Merkel, l-a avertizat marti pe Boris Johnson ca un acord al Brexit-ului se anunta "extrem de improbabil", ...citeste mai departe despre "Discutiile UE cu Londra pe tema Brexitului, in impas. Tusk il acuza pe Johnson ca se joaca cu viitorul Europei" pe Ziare.com

#Marea Britanie Brexit, #Brexit UE , #Stiri International