Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Erdogan vrea sa anuleze alegerile din Istanbul, unde a pierdut

Erdogan vrea sa anuleze alegerile din Istanbul, unde a pierdut
Presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, miercuri, ca autoritatile electorale ar trebui sa anuleze scrutinul local castigat de opozitie la Istanbul, argumentand ca neregulile fac ca votul sa fie ilegitim.

"Colegii nostri au stabilit toate acestea (presupusele neregulile - n.red.) . Bineinteles, aceasta arunca un val (asupra rezultatului alegerilor - n.red.) . Daca exista o abordare sincera, ar trebui sa se ajunga la o anulare" a scrutinului, a afirmat Erdogan, citat de cotidienele proguvernamentale Sabah si Hurriyet, relateaza AFP.

Aceste declaratii accentueaza presiunea asupra Inaltei Comisii Electorale (YSK), in contextul in care partidul lui Erdogan, AKP (islamo-conservator), a anuntat marti ca va cere organizarea de noi alegeri la Istanbul.

Conform rezultatelor provizorii ale scrutinului municipal care a avut loc la 31 martie in Turcia, Erdogan a suferit doua infrangeri la Ankara si Istanbul, principalele doua orase din tara care au fost in ultimii 25 de ani controlate de AKP si de predecesorii sai islamisti.

Refuzand sa recunoasca infrangerea la Istanbul, Erdogan a denuntat "neregulile" masive si care, in opinia sa, au fost comise in mod "organizat".

AKP sustine ca unele birouri de vot au minimalizat numarul de voturi primite de candidatul sau trimitand date trunchiate autoritatilor electorale si ca intr-un district, Buyukcekmece, mai multe mii de persoane au fost inscrise necorespunzator in registrele electorale.

Partidul prezidential a depus saptamana trecuta mai multe sesizari la YSK ce au condus la o renumarare partiala, in majoritate dintre cele circa 300.000 de voturi contabilizate drept nule in ziua scrutinului.

In contextul in care renumararea este aproape incheiata, candidatul opozitiei, Ekrem Imamoglu, isi mentinea marti seara un avans de 14.000 de voturi in fata adversarului sau de la AKP, fostul premier Binali Yildirim.

"Obiectiile vor continua pana cand YSK va lua decizia finala", a declarat Erdogan, citat de presa.

"YSK isi va anunta decizia. Chiar daca nu va exista decat un singur vot diferenta, cand decizia va fi luata, vom spune: 'Foarte bine, dorintele voastre sunt ordine'", a mai spus el.

Vezi si Violente la alegerile locale din Turcia: Doua persoane au murit ...citeste mai departe despre "Erdogan vrea sa anuleze alegerile din Istanbul, unde a pierdut" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 428 ori