Fiecare britanic a saracit cu aproape 40.000 de lire

Luni, 26 Ianuarie 2009, ora 09:04
1398 citiri
Fiecare britanic a saracit cu aproape 40.000 de lire

Fiecare britanic, platitor de taxe, a pierdut de la inceputul crizei creditelor cate 38.700 de lire sterline, din cauza prabusirii pietei imobiliare si a Bursei care au facut ca avutia nationala din Marea Britanie sa scada cu peste 1.200 miliarde lire sterline, se arata intr-un studiu realizat de banca RAB Capital, potrivit „The Guardian“.

Suma totala a fost calculata pentru cei 31 de milioa ne de contribuabili britanici, insa pierderile ar putea ajunge la peste 2.000 de miliarde. „Suntem doar la jumatate, vor urma noi pierderi inainte ca situatia sa se stabilizeze, care ar putea ajunge la 2.000 miliarde lire sterline“, a declarat Dharval Joshi, analist al bancii RAB Capital. Piata imobiliara britanica a avut pierderi de 700 miliarde lire, restul de 500 miliarde fiind pierderi din sectorul pietei de capital.

Englezii se gandesc si la euro, dar peste 10 ani

Desi lira sterlina a pierdut destul de mult din valoare, britanicii spun ca schimbarea acesteia cu moneda europeana nu se va afla pe agenda politica a Regatului Unit in urmatoarea decada. „Nu va fi, probabil, o problema politica in aceasta tara pentru urmatorii zece ani. Nu poti sa te gandesti la euro in mijlocul unei crize financiare si al volatilitatii ridicate a pietelor de capital sau a fluctuatiilor ridicate ale cursului de schimb“, a declarat fostul ministru britanic de finante, Ken Clarke, citat de agentia Reuters. insa alti analisti considera ca britanicii ar putea trece la moneda europeana in cazul in care lira sterlina se va deprecia mai mult, in perioada urmatoare.

Desi masurile luate de guvernul britanic au reusit sa impiedice o agravare a crizei, fostul ministru crede ca activitatile din sectorul financiar se vor diminua drastic dupa incheierea recesiunii.

„Industria serviciilor financiare va fi mult redusa dupa recesiune, dar am reusit sa impiedicam acutizarea recesiunii“, a afirmat Clarke. Moneda britanica a scazut vineri la minimul ultimilor 24 de ani in comparatie cu dolarul. Mai mult, la finele saptamanii trecute, Marea Britanie a anuntat oficial ca a intrat in recesiune.

Sursa: EVZ

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ani, #britanica, #declarat, #din, #dupa, #lire, #miliarde, #mult, #pierderi, #putea , #Stiri International