FMI impune conditii Ungariei pentru imprumut

Joi, 06 Septembrie 2012, ora 13:35
1512 citiri
FMI impune conditii Ungariei pentru imprumut

Fondul Monetar International a cerut autoritatilor de la Budapesta sa reduca pensiile, sa majoreze varsta de pensionare, sa reduca ajutoarele sociale si subventiile pentru transport, sa majoreze taxele si sa deruleze privatizari in schimbul unui acord de finantare.

Informatiile au aparut intr-un articol publicat joi de cotidianul ungar Magyar Nemzet, preluat de Reuters.

Fara a cita sursa informatiilor sale, Magyar Nemzet sustine ca parlamentarii din partidul la putere Fidesz au fost informati zilele acestea asupra solicitarilor FMI.

Grupul parlamentarilor Fidesz este intr-o reuniune de trei zile care se va incheia vineri la Sarvar, vestul Ungariei.

Solicitarile FMI contravin cu politicile economice urmate pana acum de premierul Viktor Orban, care a reusit sa stabilizeze bugetul gratie unor masuri neconventionale, precum cea mai mare taxa pe banci din Europa. Potrivit Magyar Nemzet, FMI ar dori ca aceasta taxa sa fie eliminata la fel ca si preconizata taxa pe tranzactiile financiare, taxa care ar urma sa se aplice si operatiunilor derulate de Banca Nationala a Ungariei.

Dupa sapte luni de amanari, autoritatile de la Budapesta, FMI si UE au demarat in luna iulie a acestui an discutiile pentru un imprumut, urmand ca acestea sa fie reluate dupa vacanta de vara. Doua surse din apropierea negocierilor au declarat pentru Reuters ca, dupa vizita initiala la Budapesta, creditorii internationali au lasat in urma o lista de conditii dure la care guvernul Ungariei trebuie sa raspunda inainte ca discutiile sa se reia in toamna.

Miercuri, premierul ungar Viktor Orban a declarat ca in pofida conditiilor dure se asteapta ca un acord cu Fondul Monetar International si UE sa fie incheiat in toamna.

Ungaria se pregateste pentru semnarea acordului cu FMI

De asemenea, seful echipei de negociere a Ungariei in discutiile cu Fondul Monetar International, Mihaly Varga, a afirmat ca Ungaria nu poate scapa de un acord cu FMI/UE, insa programul creditorilor pentru Ungaria nu ar trebui sa fie de temut, ci utilizat intr-un mod inspirat.

Ungaria este din nou in recesiune

#FMI imprumut Ungaria, #criza Ungaria FMI, #discutii FMI Ungaria , #Stiri International