Banca Lehman Brothers a intrat in faliment cu un deficit gigant al fondului de pensii destinat personalului britanic, de 100 milioane lire sterline, ceea ce ar putea rezulta in pensii mult mai mici pentru angajatii bancii, conform Times Online. Membrii consiliului de administratie al fondului au inaintat, saptamana trecuta, o scrisoare catre Fondul de Protectie a Pensiilor (FPP), 'colacul de salvare' al acestei industrii, prin care cereau ajutor.
Expertii au fost surprinsi
de marimea deficitului. Valoarea acestuia a fost confirmata, luni, de catre compania de audit
Pricewaterhouse-Coopers , in calitate de administrator.
Astfel, fostii angajati
ar putea primi 50 pence pentru fiecare lira sterlina promisa in cadrul politelor de pensii. FPP este finantat de toate cele 7.800 de scheme de pensie aprobate in Marea Britanie. Conform regulamentului FPP, pensiile
in valoare maxima de 28,000 lire sterline sunt platite integral. "In orice caz, membrii schemei de pensii a filialei Lehman din Marea Britanie vor suferi pierderi", a declarat John Ralfe, un consultant din domeniul pensiilor.
Printre membrii schemei se numarau, pana saptamana trecuta,
1.500 de angajati londonezi ai
Lehman , 2.400 de angajati care nu au inca dreptul la pensie si fosti angajati care nu au schimbat schema de pensie.
Stirea vine dupa ce, luni, cotidianul britanic anunta ca salariatii Lehman din cadrul biroului din New York vor primi prime
in valoare de 2,5 miliarde dolari, starnind furia celorlalti angajati ai bancii.