Guvernul Ungariei a anuntat ca sprijina autonomia Tinutului Secuiesc

Luni, 11 Martie 2019, ora 10:51
1099 citiri
Guvernul Ungariei a anuntat ca sprijina autonomia Tinutului Secuiesc
Foto: Arhiva Pixabay

Guvernul Ungariei si-a exprimat sprijinul fata de demonstratia organizata de Consiliul National Secuiesc (CNS) cu ocazia Zilei Libertatii Secuilor.

Amintim ca peste 2.000 de persoane au participat, duminica, la marsul organizat de Ziua Libertatii Secuilor, organizat de CNS, la Targu Mures

Intr-un comunicat de presa transmis duminica agentiei nationale de presa din Ungaria, MTI, Guvernul Ungariei a transmis ca sprijina demonstratia, scopul fiind de a atrage atentia asupra importantei autonomiei Tinutului Secuiesc.

"Guvernul Ungariei continua sa isi mentina, in mod hotarat, punctul de vedere conform caruia autonomia si dreptul la autodeterminare reprezinta o garantie a supravietuirii comunitatilor minoritare. O comunitate poate supravietui numai atunci cand isi formeaza singura propria soarta, daca poate decide singura in cele mai importante probleme referitoare la viitorul comunitatii", noteaza sursa citata.

Potrivit comunicatului, nevoia de autonomie a secuimii este intemeiata si legitima, intrucat nu se doreste cu nimic mai mult, decat ce vor numeroasele alte minoritati nationale ale Europei: sa foloseasca in mod liber limba si simbolurile nationale intr-o forma de autonomie care nu ofenseaza populatia majoritara, si pentru care exista nenumarate exemple bune in Europa.

"Problema autonomiei Tinutului Secuiesc este a fiecarui maghiar si este important ca, de fiecare data cand exista ocazia, sa ne facem auzita vocea si sa dam dovada de sprijinul nostru.

La 10 martie, la comemorarea executarii de la Targu Mures a secuilor martiri, este deosebit de important sa fie cat mai multe persoane a caror voce sa se faca auzita si sa sustinem impreuna, in mod solidar, aspiratiile secuilor pentru autonomie", a declarat Arpad Janos Potapi, secretarul de stat ungar responsabil pentru politica nationala, citat de agentie. ...citeste mai departe despre "Guvernul Ungariei a anuntat ca sprijina autonomia Tinutului Secuiesc" pe Ziare.com

#Guvern Ungaria autonomie Tinut Secuiesc , #Stiri International