Incendiile din Australia: Sute de milioane de animale, poate chiar miliarde, au murit mistuite de flacari

Vineri, 03 Ianuarie 2020, ora 21:51
987 citiri

Fauna salbatica din Australia, renumita in special pentru koala si canguri, va avea nevoie de cateva decenii pentru a-si reveni dupa incendiile de vegetatie care continua sa devasteze continentul, relateaza vineri AFP.

De la debutul incendiilor violente, in luna septembrie, cel putin 20 de persoane si-au pierdut viata si o suprafata de doua ori cat cea a Belgiei a fost mistuita de flacari.

Aceste incendii au fost, de asemenea, letale pentru vietuitoarele salbatice. Potrivit unui studiu recent, focarele, multe dintre ele in continuare active, sunt responsabile de disparitia a aproape o jumatate de milion de animale intr-un singur stat si va fi nevoie de zeci de ani pentru ca speciile de vietuitoare salbatice afectate sa isi revina.

Aceasta criza a evidentiat schimbarile climatice responsabile, potrivit oamenilor de stiinta, de acest sezon de incendii mai intens, mai lung si mai precoce ca niciodata.

Guvernul australian a fost aratat cu degetul, fiind acuzat ca nu a raspuns corespunzator la aceasta criza si nu a luat masurile necesare in ceea ce priveste mediul.

Imagini bulversante cu exemplare de koala insetate care beau apa din sticlele pompierilor sau cu canguri cuprinsi de panica in mijlocul flacarilor au facut inconjurul lumii, aminteste AFP.

Un studiu realizat de Universitatea din Sydney estimeaza ca in statul New South Wales, cel mai afectat de aceste incendii de vegetatie, 480 de milioane de animale au murit incepand din septembrie. Aceste cifre sunt foarte ''prudente'', au subliniat autorii studiului intr-un comunicat emis vineri, iar bilantul deceselor ar putea fi ''considerabil mai mare''.

Miliarde de animale decedate?

Pentru a ajunge la aceasta cifra, cercetatorii au analizat estimarile privind densitatea populatiei acestor mamifere din zonele devastate de incendii. Cifra include mamifere, pasari si reptile, dar nu si insecte, lilieci sau broaste. Numarul animalelor care au pierit ''este probabil mult mai mare de 480 de milioane'', se arata in comunicat.

"Fauna salbatica din New South Wales este grav amenintata si sufera sub presiune crescanda a unei serii de amenintari, in special defrisarea terenurilor si schimbarile climatice", noteaza specialistii.

Profesorul Andrew Beattie de la Universitatea Macquarie a declarat pentru AFP ca numarul animalelor decedate la nivel national ar putea fi de cateva miliarde ''daca sunt luate in considerare mamifere, pasari, reptile si amfibieni si daca sunt incluse insecte mari precu ...citeste mai departe despre "Incendiile din Australia: Sute de milioane de animale, poate chiar miliarde, au murit mistuite de flacari" pe Ziare.com

#incendii Australia sute milioane animale moarte , #Stiri International