Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Liderul autoproclamatei Republicii Populare Donetsk din estul Ucrainei a fost asasinat

Liderul autoproclamatei Republicii Populare Donetsk din estul Ucrainei a fost asasinat
Liderul separatistilor din regiunea Donetsk din estul Ucrainei, Alexander Zakharchenko, a fost ucis vineri intr-o explozie petrecuta intr-o cafenea din capitala regiunii Donetsk, conform unei surse din administratia separatista, citata de Reuters si BBC.

Alexander Zakharchenko, in varsta de 42 de ani, a devenit lider al Republicii Populare Donetsk in anul 2014.

Decesul acestuia a fost raportat de agentia de presa a rebelilor, Donetsk Republic. Conform informatiilor oferite de agentie, auto-proclamatul lider a murit "in urma unui act terorist".

Autoritatile au arestat mai multe persoane suspectate ca au fost implicate in organizarea atacului, a declarat o sursa din cadrul fortelor de securitate ale rebelilor.

In explozia de vineri a fost ranit si "ministrul de Finante" al rebelilor, Alexander Timofeyev.

"Conform informatiilor preliminare, din pacate totul este adevarat. Liderul republicii a suferit rani mortale", a declarat Vladislav Berdichevsky, oficial al gruparii separatiste.

Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zakharova, a declarat ca autoritatile de la Kiev sunt responsabile de moartea lui Zakharchenko.

Conform declaratiei acesteia, moartea liderului arata ca autoritatile din Kiev au decis sa se implice intr-o "lupta sangeroasa" si si-au incalcat promisiunile de pace.

Rebelii separatisti din regiunile Donetsk si Luhansk refuza sa recunoasca guvernul ucrainean din Kiev.

Rusia a negat ca ar trimite in mod regulat trupe si arme separatistilor, dar a admis ca "voluntarii" rusi ii ajuta pe rebeli.

...citeste mai departe despre "Liderul autoproclamatei Republicii Populare Donetsk din estul Ucrainei a fost asasinat" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 563 ori
Citeste mai multe desprelider Donetsk asasinat