Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Manifestatii violente in Pakistan: Guvernul cere armatei sa asigure securitatea capitalei Islamabad

Manifestatii violente in Pakistan: Guvernul cere armatei sa asigure securitatea capitalei Islamabad
Guvernul pakistanez a lansat un apel armatei sa securizeze Islamabadul, unde violentele intre fortele de securitate si manifestanti islamisti s-au soldat sambata cu cel putin un mort, a anuntat Ministerul de Interne local, citat de AFP.

"Guvernul a autorizat desfasurarea unui numar suficient de soldati ai armatei pakistaneze in sprijinul puterii civile (pentru a mentine) ordinea pe teritoriul Islamabadului incepand cu 25 noiembrie si pana la noi ordine", conform unei cereri din partea autoritatilor insarcinate cu administrarea Islamabadului, a carei copie a fost obtinuta de AFP.

Armata pakistaneza nu a facut niciun comentariu pentru moment.

Anterior, seful armatei, generalul Qamar Javed Bajwa, i-a telefonat premierului Shahid Khaqan Abbasi pentru a-i recomanda sa rezolve situatia "in mod pasnic". "Violenta (...) nu este in interesul national", a declarat el, potrivit unei postari pe Twitter a purtatorului sau de cuvant.

Aceasta decizie intervine dupa ce politia nu au putut face fata sambata celor circa 2.000 de protestatari care blocheaza accesul principal in Islamabad incepand cu 6 noiembrie, in ciuda desfasurarii a circa 8.500 de politisti si paramilitari.

La tirurile cu grenade lacrimogene si gloante de cauciuc ale politiei antirevolta, manifestantii au raspuns cu pietre si alte proiectile improvizate, in cursul violentelor fiind incendiate mai multe vehicule ale politiei.

Un politist a decedat dupa ce a fost lovit cu o piatra in cap, a declarat purtatorul de cuvant al politiei din Islamabad. Cel putin 190 de persoane, intre care 137 de membri ai fortelor de securitate, au fost ranite si transportate la un spital din Islamabad, conform unui nou bilant al autoritatilor.

Manifestatia este condusa de un mic grup religios putin cunoscut, Tehreek-i-Labaik Yah Rasool Allah Pakistan (TLYRAP), care solicita demisia ministrului justitiei, ca urmare a unei controverse asupra unui amendament, abandonat in cele din urma, in legatura cu legea controversata a blasfemiei.

Armata este foarte puternica in Pakistan, in special prin intermediul serviciilor sale secrete, si a fost acuzata ca a subminat autoritatea guvernelor de pana acum. Aceasta tara, o putere nucleara, a fost condusa de generali jumatate din cei 70 de ani de existenta. ...citeste mai departe despre "Manifestatii violente in Pakistan: Guvernul cere armatei sa asigure securitatea capitalei Islamabad" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 605 ori