Marea Britanie iese din Uniunea Europeana

Vineri, 24 Iunie 2016, ora 09:48
2919 citiri
Marea Britanie iese din Uniunea Europeana
Foto: Arhiva Ziare.com

Marea Britanie a votat pentru iesirea din Uniunea Europeana in referendumul istoric de joi, potrivit datelor oficiale finale publicate vineri.

51,9% dintre alegatori au votat pentru parasirea Blocului comunitar si 48,1% pentru a ramane. Diferenta a fost destul de mare, in conditiile in care inainte de votul crucial, taberele pareau la egalitate. Ba chiar majoritatea sondajelor dadeau un avantaj celor pro-UE.

Efectele Brexit-ului nu au intarziat sa apara: lira a ajuns vineri dimineata la cel mai scazut nivel in raport cu dolarul american din ultimii peste 30 de ani, indicii bursieri sunt in scadere puternica la nivel global, pretul aurul a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.

09:12 - Au fost anuntate rezultatele finale: Marea Britanie iese din UE. 51,9% dintre alegatori au votat pentru parasirea Blocului comunitar si 48,1% pentru a ramane.

09:06 - Ministrul de Externe de la Londra, Philip Hammond, a declarat ca premierul britanic David Cameron nu isi va da demisia, informeaza ITV. Precizarile sale vin dupa ce presa straina a speculat ca primul ministru va renunta la functie.

09:01 - Au fost numarate toate voturile. Se asteapta rezultatele finale oficiale.

08:50 - Mai trebuie anuntat rezultatul oficial in doua circumscriptii. Pana acum, 16.835.512 voturi au fost in favoarea Brexit si 15.692.093 de voturi pentru ramanarea in UE.

08:47 - BBC anunta ca numarul de buletine numarate pana in acest moment este suficient pentru ca rezultatul sa fie considerat ireversibil. Astfel, Marea Britanie iese din UE.

08:38 - In cazul confirmarii Brexitului, premierul David Cameron si-ar putea pierde functia, scrie The Associated Press.

08:34 - Si Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe, a apreciat, intr-un scurt mesaj pe Twitter, ca este o zi trista pentru Europa.

#Brexit reactii, #iesire Marea Britanie UE, #economie BREXIT consecinte , #Stiri International