Marii comercianti europeni pun sub semnul indoielii durabilitatea revenirii economice

Luni, 11 Ianuarie 2010, ora 11:27
1018 citiri
Marii comercianti europeni pun sub semnul indoielii durabilitatea revenirii economice

Marii comercianti europeni ezita sa majoreze stocurile, semn ca acestia pun sub semnul indoielii durabilitatea revenirii economice, potrivit Financial Times (FT).

Multi directori de companii active in diverse sectoare, de la bunuri de larg consum la produse chimice, au declarat pentru Financial Times ca nu pot anticipa cand va reveni cererea, iar o parte a acestora considera ca actualele niveluri ale stocurilor vor fi mentinute timp de cativa ani, precizeaza Mediafax.

"Nu cred ca majorarea inventarelor este un prim pas intelept. Ce se vrea este o crestere reala a cererii si cred ca pana nu ajungem la aceasta situatie nu am trecut peste principalul obstacol, a declarat Gary McGann, directorul general al Smurfit Kappa, cel mai mare producator european de ambalaje din carton.

Fluctuatiile inventarelor au avut, de la inceputul crizei, o influenta semnificativa asupra activitatii economice in ansamblu.

Spre finele lui 2008, un numar mare de companii si-a redus agresiv stocurile.

Renuntarea la aceasta politica ofera in prezent sprijin revenirii economice.

In prima jumatate a anului trecut, stocurile au avut o contributie de -5,4 puncte procentuale la Produsul Intern Brut (PIB) european.

In al doilea semestru, aportul a fost insa de 2,1 puncte procentuale, potrivit Morgan Stanley.

In primul trimestru din 2010 contributia va fi, probabil, de 0,1 puncte procentuale.

 

#comercianti, # revenire, # economie, # inventare, # stocuri , #Stiri International