Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Moody's a retrogradat calificativul Rusiei in categoria "junk"

Moody's a retrogradat calificativul Rusiei in categoria "junk"


Agentia de evaluare financiara Moody's a retrogradat calificativul acordat datoriilor suverane ale Rusiei in categoria speculativa, nerecomandata investitiilor, pe fondul crizei din Ucraina, al scaderii cotatiilor petroliere si al deprecierii rublei, transmite MarketWatch.

Moody's a retrogradat calificativul Rusiei la Ba1 de la Baa3, cu o treapta sub categoria recomandata investitiilor. Perspectivele asociate noului calificativ sunt negative, ceea ce inseamna ca ratingul Rusiei ar putea fi coborat din nou in perioada urmatoare.

Agentia de evaluare financiara noteaza, intr-un comunicat privind decizia de retrogradare a calificativului Rusiei, ca puterea financiara a statului se va diminua vizibil ca urmare a presiunilor fiscale si a scaderii continue a rezervelor valutare, pe fondul iesirilor de capital si a accesului limitat la pietele de capital straine.

De asemenea, creste riscul ca Rusia sa submineze, direct sau indirect, plata datoriilor externe, ca reactie la raspunsul tarilor din Vest la conflictul armat din Ucraina, potrivit Moody's.

Aceasta este a doua actiune a Moody's in privinta calificativului acordat Rusiei in mai putin de doua luni. La mijlocul lunii ianuarie, agentia a scazut ratingul Rusiei la doar un nivel deasupra categoriei "junk".

Si Standard&Poor's a retrogradat calificativul Rusiei in categoria speculativa luna trecuta, pentru prima oara in ultimii peste 10 ani, citand diminuarea flexibilitatii politicii monetare a tarii si inrautatirea perspectivelor de crestere economica.

Rusia, cel mai mare exportator de petrol din lume, se afla pe punctul de intra in recesiune economica, dupa ce pretul petrolului a scazut la cel mai jos nivel din 2009 pana in prezent.

In plus, economia rusa a fost afectata de sanctiunile impuse Moscovei de catre Statele Unite si Uniunea Europeana, din cauza conflictului din Ucraina, masuri care au limitat accesul companiilor din Rusia la finantare pe pietele financiare internationale si au scazut interesul investitorilor pentru piata rusa.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 828 ori