Nancy Pelosi sustine ca are suficiente probe pentru destituirea lui Trump

Duminica, 12 Ianuarie 2020, ora 21:09
657 citiri

Sefa democratilor din Congresul american, Nancy Pelosi, a dat asigurari ca dispune de suficiente probe pentru destituirea lui Donald Trump, inaintea unei saptamani cruciale in perspectiva deschiderii in Senat a procesului presedintelui Statelor Unite.

"Consideram ca exista suficiente probe pentru a-l destitui pe presedinte", a afirmat duminica Pelosi, care reprezinta statul California in Congres, intervievata la postul de televiziune ABC.

In ceea ce il priveste, Donald Trump nu si-a ascuns agasarea in fata acestei proceduri de destituire care vine pe final de mandat.

"De ce trebuie sa am stigmatul de 'impeachment' atasat de numele meu, din moment ce nu am facut nimic rau?", a scris duminica pe Twitter fostul om de afaceri din New York.

El a atacat din nou opozitia democrata, cerand ca "nervoasa Nancy" Pelosi si Adam "Schiff smecherul", care a supervizat ancheta impotriva lui Trump, sa fie audiati in calitate de martori.

Nancy Pelosi a dat unda verde vineri pentru ca actul de acuzare a lui Donald Trump sa fie trimis saptamana viitoare Senatului, dupa mai multe saptamani de disputa cu republicanii, deschizand perspectiva unui iminent proces de destituire.

Ea a confirmat duminica faptul ca isi va reuni grupul marti pentru a fixa calendarul.

Democratii si republicanii sunt angajati intr-o disputa de la punerea sub acuzare, la 18 decembrie, a lui Trump de catre majoritatea democrata din Camera Reprezentantilor pentru "abuz de putere" si "impiedicarea bunei activitati a Congresului" in dosarul privind Ucraina.

Un proces urmeaza sa fie organizat in Senat, unde republicanii sunt majoritari, pentru a decide sau nu destituirea sa. Dat fiind sprijinul puternic de care se bucura in randul republicanilor, Trump ar urma sa fie achitat. ...citeste mai departe despre "Nancy Pelosi sustine ca are suficiente probe pentru destituirea lui Trump" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Nancy Pelosi destituire Trump , #Stiri International