Petrolul, intre 75 si 85 dolari pe baril in 2010

Marti, 16 Martie 2010, ora 22:56
1441 citiri
Petrolul, intre 75 si 85 dolari pe baril in 2010

Ministrii Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au estimat marti, la Viena, ca accelerarea redresarii economice si factorii geopolitici vor continua sa sustina pretul petrolului, afirmand ca nivelurile actuale sunt "foarte satisfacatoare", potrivit AFP.

Acestia afisau o mina mult mai increzatoare, scrie AFP, spre deosebire de economistii OPEC care avertizau, in ultimul raport lunar, despre riscurile care persista in ce priveste consumul de titei.

"Economia merge bine si va merge si mai bine pe termen lung", a declarat ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Nouaimi, liderul cartelului care ar trebui sa opteze miercuri pentru mentinerea cotelor de productie.

"Ma astept ca preturile sa evolueze la fel de bine pana la finele anului, in pofida excedentului de productie", a precizat si ministrul algerian al Petrolului, Chakib Khelil.

Pretul petrolului ar trebui sa se mentina intre 75 si 85 dolari pe baril in 2010, potrivit acestuia. Khelil a mai spus ca OPEC ar putea decide majorarea cotelor de productie in cadrul reuniunii ministeriale din septembrie.

#petrol, #dolari, #baril , #Stiri International