Povestea barbatului care face milioane de dolari lustruind pantofi in Africa de Sud

Luni, 27 Octombrie 2014, ora 16:34
1576 citiri

Lere Mgayiya este directorul celei mai mari companii de lustruit de pantofi din Africa, dar sud-africanul a trebuit sa treaca printr-o serie de esecuri ca sa ajunga unde este acum, fiind un exemplu de urmat de catre cei care vor sa isi inceapa propria afacere.

"Suntem cea mai mare companie de lustruit pantofi din Africa. In Johannesburg lustruim aproximativ 350 de perechi de pantofi pe zi, cam 120 de perechi in Cape Town si alte 120 in Dubai", povesteste Mgayiya, a carui companie, Shoe Shine, are 45 de angajati in toate cele trei aeroporturi, scrie CNN, citat de Mediafax.

Primul job al lui Mgayiya a fost sa imparta bilete de imbarcare pentru linia South African Airways. Dar dupa cinci ani de munca si o avansare in functia de supervizor, Mgayiya a fost concediat.

Urmatorul pas a fost sa se alature afacerii de familie - transportul de animale pentru fermieri. "Imi placea sa calatoresc. Imi placea sa imi stabilesc propriile obiective si sa le indeplinesc", explica Mgayiya. Dar nici aici nu a mers totul bine, fiind concediat de unchiul sau dupa ce a sugerat sa faca un imprumut pentru securizarea contractelor.

Desi fratele mamei sale il lasase fara slujba, Mgayiya a pastrat legatura cu fermierii care ii fusesera clienti si in curand a inceput urmatorul proiect: vindea oua de ferma bucatariei din parlamentul Africii de Sud. Cu un profit de doar 6 dolari pe o cutie cu oua, afacerea nu s-a dovedit a fi un succes. "Ramaneam in urma cu plata catre fermieri", isi aminteste el. "Nu aveam bani nici ca sa-mi pornesc masina. Ai nevoie de buzunare pline ca sa pornesti o afacere de aprovizionare".

Mgayiya a ramas totusi optimist si s-a inscris intr-o competitie televizata pentru antreprenori. Executivii de marketing de la Red Bull i-au apreciat ideea de advertising, iar el a castigat concursul, primind 3.100 de dolari in doua zile.

A investit toti banii intr-o companie de plantat copaci, pentru care a inceput ulterior sa lucreze. Sase luni mai tarziu insa, Mgayiya era din nou fara bani. Urmatoarea provocare avea sa fie cea castigatoare.

"Aveam nevoie de un venit stabil, asa ca m-am hotarat la o afacere de lustruit pantofi in aeroportul din Cape Town. Un om flamand nu poate sa gandeasca, iar eu muream de foame".

Ghinioane peste ghinioane

Mgayiya a reluat legatura cu cei pe care ii cunoscuse pe cand lucra la compania aeriana si a aplicat pentru un spatiu de afacere in noiembrie 2002. Din pacate, raspunsul afirmativ a venit de la autoritati abia in septembrie 2003. "In anul acela mi-am vandut masina...am lucrat ca receptionist pentru trei luni. Am cersit si m-am imprumutat doar ca sa ma descurc."

La inceput, ambii membri ai companiei munceau de la 5 dimineata la 9 seara in fiecare zi, cu exceptia duminicii. "Ieseam din casa inainte ca familia mea sa se trezeasca si ajungeam inapoi dupa ce fata mea cea mica mergea la culcare. Era greu", isi aminteste Mgayiy.

Insa numarul de clienti s-a marit dupa ce un client a suferat ca numele ar trebui sa evidentieze aspectul personal si prietenos al afacerii. "Airport Shoeshine" a devenit "Lere's Shoe Shine", iar oamenilor le-a placut. In doar patru luni, echipa crescuse la cinci membri, iar succesul afacerii crestea.

Succesul din Cape Town nu era pe masura ambitiei lui Mgayiya, iar dupa un an a primit ocazia de a face o propunere celei care se afla la conducerea tuturor aeroporturilor sud-africane. Ideea sa a avut succes, iar expansiunea a inceput curand dupa aceea, compania atingand un numar de 60 de angajati in cinci aeroporturi din toata tara. In prezent, afacerea s-a restrans la cele trei aerpoporturi majore: Cape Town, Durban si Jonannsburg.

"Am propria mea casa, iar fata mea invata intr-o scoala privata. Si mi-as putea permite sa ma casatoresc - asa cum trebuie", spune Mgayiya, adaugand ca acum lucreaza doar in tura de la 12.

"Cand pornesti o afacere in Africa de Sud, ai nevoie de incredere in tine", ii sfatuieste el pe tinerii antreprenori. "Nu toate conditiile vor fi favorabile tot timpul, in acelasi timp. Daca nu incepi, nu vei ajunge nicaieri - si trebuie sa incepi".

Mgayiya se gandeste acum la Angola, Kenya si Nigeria pentru expansiune, precum si la parteneriate in Marea Britanie si Aamerica.

#Lere Mgayiya director companie, #Lere Mgayiya companie lustruit pantofi , #Stiri International