Presedintele Chinei ridica in slavi relatiile excelente cu Putin si e nemultumit de Trump

Luni, 03 Iulie 2017, ora 13:24
1283 citiri
Presedintele Chinei ridica in slavi relatiile excelente cu Putin si e nemultumit de Trump
Foto: Facebook/ Xi Jinping

Presedintele chinez, Xi Jinping, a afirmat luni ca relatiile dintre China si Rusia sunt la cel mai bun nivel al lor din istorie, iar cele dintre China si Statele Unite ale Americii (SUA) sunt marcate de "factori negativi".

Intr-un interviu pentru media ruse inainte de vizita sa de stat in Rusia, Xi Jinping a precizat ca Beijingul si Moscova au faurit o incredere politica si strategica la nivel inalt si si-au rezolvat total problemele legate de granita ramase din trecut, transformand linia de frontiera lunga de 4.300 km intr-o legatura de prietenie intre cele doua popoare.

China si Rusia au stabilit, de asemenea, mecanisme sanatoase pentru schimburi la nivel inalt si pentru cooperare in diferite domenii, relateaza Xinhua, Reuters si AFP.

Chinese President #XiJinping says relations with Russia at "best time in history" https://t.co/tVP4WOpBRD pic.twitter.com/2gNVRlkod4- China Xinhua News (@XHNews) July 3, 2017

"Eu si presedintele Vladimir Putin am construit relatii de lucru bune si o prietenie personala stransa. Voi incepe o vizita de stat in Rusia la invitatia presedintelui Putin. Cred ca vizita va da un nou impuls dezvoltarii relatiilor dintre China si Rusia", a mai spus liderul chinez.

Referitor la relatiile dintre China si SUA, presedintele Xi Jinping a afirmat ca ele sunt umbrite de "factori negativi".

"Relatiile bilaterale (chino-americane) au fost afectate de factori negativi", a declarat Xi Jinping, potrivit televiziunii de stat CCTV, in cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul sau american, Donald Trump.

"Speram ca SUA vor putea trata corect chestiunile referitoare la Taiwan, in conformitate cu principiul o singura China", a mai spus liderul chinez.

Administratia Trump a provocat mania Beijingului autorizand in iunie o vanzare de arme de 1,3 miliarde de dolari Taiwanului, o insula de facto independenta, dar a carei suveranitate este revendicata de catre regimul comunist.

In cadrul convorbirii lor telefonice, Xi Jinping si Donald Trump au discutat despre "pacea si stabilitatea in Peninsula Coreeana", potrivit sursei, care nu ofera alte detalii.

Citeste si Relatiile dintre SUA si Beijing par sa se detensioneze. Trump promite sa respecte principiul "o singura China"Donald Trump: Nu voi permite Chinei sa-mi zica ce sa fac!Donald Trump, criticat dur in presa din China: Vrea sa ne trateze ca pe o bucata de carne buna de taiatTrump critica pe Twitter China, dupa ce a reusit sa declanseze un protest diplomatic la Beijing ...citeste mai departe despre "Presedintele Chinei ridica in slavi relatiile excelente cu Putin si e nemultumit de Trump" pe Ziare.com

#Xi Jinping relatii chino ruse, #Xi Jinping vizita Rusia , #Stiri International