Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Prima faza a negocierilor pe Brexit s-a incheiat. Care sunt concluziile

Prima faza a negocierilor pe Brexit s-a incheiat. Care sunt concluziile
Prima faza a negocierilor privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana s-a incheiat.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, Consiliul European saluta progresul obtinut in prima faza a negocierilor, care este suficient pentru avansarea la a doua faza, care vizeaza perioada de tranzitie solicitata de Marea Britanie dupa iesirea din UE.

De asemenea, a doua faza a negocierilor va viza si cadrul in care se vor desfasura viitoarele relatii dintre Marea Britanie si Uniune dupa Brexit.

Consiliul European este de acord cu perioada de tranzitie de doi ani solicitata de Marea Britanie, care va incepe in luna martie a anului 2019, odata ce Marea Britanie inceteaza sa mai fie membru al Uniunii Europene.

In aceasta perioada de tranzitie, Marea Britanie, ca tara terta, nu va mai participa, nominaliza sau alege membri pentru institutiile ce apartin UE si nu va avea niciun cuvant de spus in deciziile luate de institutiile europene.

In aceasta perioada, Marea Britanie va avea in continuare acces la piata unica si la uniunea vamala si va respecta legislatia si reglementarile europene, inclusiv jurisdictia Curtii Europene de Justitie.

De asemenea, pentru ca Marea Britanie va ramane in uniunea vamala si pentru ca va accepta inclusiv libertatea de miscare (parte din cele patru libertati asociate pietei unice), va trebui sa se supuna in continuare politicilor economicce ale UE, sa perceapa taxele vamale europene, dar si sa se asigure ca toate verificarile vamale sunt facute in conformitate cu regulile europene vizavi de tarile terte.

Consiliul European solicita Comisiei Europene sa inainteze anumite recomandari in acest sens si sa adopte directive suplimentare de negociere privind masurile de tranzitie, in ianuarie 2018.

Desi un acord in privinta relatiei UK-UE post-Brexit poate fi discutat abia dupa iesirea efectiva a Marii Britanii din UE, Consiliul European reafirma dorinta de a pastra o relatie apropiata.

Citeste si:
Brexit: Negocierile pot genera disensiuni intre tarile UE. Ce rol ar juca RomaniaSute de mii de cetateni europeni si-ar putea pierde dreptul de a locui in Marea Britanie dupa BrexitMAE: Romanii stabiliti in Marea Britanie vor avea alt statut dupa Brexit ...citeste mai departe despre "Prima faza a negocierilor pe Brexit s-a incheiat. Care sunt concluziile" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 506 ori