Rusia acuza ca nu a primit date suficiente despre atacul neurotoxic din Marea Britanie

Vineri, 16 Martie 2018, ora 23:42
910 citiri
Rusia acuza ca nu a primit date suficiente despre atacul neurotoxic din Marea Britanie
Foto: Arhiva Pixabay

Rusia nu a primit informatii suficiente despre atacul neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal si pe fiica acestuia, a declarat ambasadorul Rusiei la Londra, Aleksandr Iakovenko, punand sub semnul intrebarii acest caz.

"Britanicii ascund de noi rezultatele evaluarilor medicale, nu avem acces la pacienti, nu avem sansa de a vorbi cu medicii", a afirmat Aleksander Iakovenko, citat de agentia RIA Novosti.

"Aceste informatii nu sunt suficiente. Nu a publicat nimeni vreo poza cu Serghei Skripal si fiica lui. Poate ca sunt in viata, poate ca nu, poate ca nu s-a intamplat nimic. Lumea se asteapta ca noi sa mergem pe incredere, ceea ce este inadmisibil", a spus Iakovenko.

Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomati rusi in contextul crizei generate de atacul neurotoxic. Este vorba de cel mai mare numar de diplomati rusi expulzati de Marea Britanie in ultimele trei decenii.

Aceasta este cea mai grava criza dintre Rusia si Marea Britanie din ultimii ani. Moscova a negat orice implicare in atacul neurotoxic din Salisbury.

Amintim ca Serghei Skripal, in varsta de 66 de ani, si fiica sa Iulia, in varsta de 33 de ani, au fost gasiti inconstienti pe 4 martie pe o banca, la Salisbury, in sudul Angliei, unde locuia fostul spion.

Fostul spion si fiica sa au fost otraviti cu un agent neurotoxic, o substanta chimica ce actioneaza asupra sistemului nervos si care poate duce chiar la deces.

Theresa May acuza: Rusia este "foarte probabil" vinovata de otravirea lui Serghei Skripal UPDATE Reactia MoscoveiCine e spionul rus presupus a fi fost otravit luni la Londra"Rusia a simtit miros de sange". Vrea Putin umilirea Londrei? Ce nu se leaga in scandalul spionului otravit - Interviu ...citeste mai departe despre "Rusia acuza ca nu a primit date suficiente despre atacul neurotoxic din Marea Britanie" pe Ziare.com

#Rusia UK spion otravit, #Rusia dovezi cazul Skripal , #Stiri International