Seful eBay accepta separarea Pay Pal de compania-mama

Joi, 02 Octombrie 2014, ora 08:48
1323 citiri
Seful eBay accepta separarea Pay Pal de compania-mama

Schimbare de atitudine din partea directorului executiv al eBay John Donahoe, care face un pas inapoi si anunta ca, din 2015, compania va separa distinctiv activitatea Pay Pal. Miscarea facuta de Donahoe survine la o jumatate de an dupa ce al saselea investitor din firma, Carl Ichan, a solicitat divizarea companiei, aratandu-se nemultumit de atitudinea rigida a conducerii companiei.

Una din modificarile solicitate in primavara de catre Ichan viza tocmai acceptarea trecerii Pay Pal in controlul actionarilor eBay. Si chiar daca revolta din randul actionarilor a parut stinsa in momentul retragerii de pe pozitii a lui Carl Ichan, efectele actiunii eclansate de acesta continua sa se faca simtite, noteaza agentia Reuters.

De la revolta actionarilor, la rebeliunea directorilor

Cu siguranta 2014 nu a fost un an linistit pentru directorul executive al eBay. Dupa o primavara in care scindarea companiei pare aproape inevitabila, in iunie, directorii din firma i-au fortat mana lui Donahoe sa accepte schimbarile cerute insistent de catre actionari. "Am sintit o schimbare majora in jurul nostru. Ritmul schimbarii in acest mediu competitiv, metodele de plata si tranzactiile cunosc o schimbare accelerate si vor continua sa creasca in urmatorii trei pana la cinci", a declarat intr-un interviu recent Donahoe. Prin separarea celor doua entitati, noul eBay ar urma sa devina "mai flexibil, mai agil, mai competitiv", a mai spus John Donahoe. O declaratie care valoreaza cat o capitulare in fata unui adversar care numai este present pe campul de lupta. "intr-adevar nu este o miscare care sa fie facuta de pe pozitii de forta", a comentat si Ben Sachter, analist financiar la Macquarie Capital.

Si, intr-adevar, Donahoe va parasi scaunul directorial de la eBay in toamna anului viitor, insotit de seful de la Financiar, Bob Swan, ambii anuntand ca intentioneaza sa ramana in consiliul de administratie al uneia din cele doua firme ce vor rezulta in urma divizarii. Sepsararea ar urma sa aduca o listare la bursa pentru Pay Pal care sa fie lipsita de taxe si impozite pentru actionarii eBay.

Mai multa libertate

Iesita din structura anchilozata a eBay compania Pay Pal ar urma sa aiba o mai mare libertate de actiune, putand sa isi ofere serviciile de virament electronic pentru tranzactii inclusiv catre rivalii Amazon, Alibaba sau sa investeasca mai facil in aplicatii noi aparute pe piata precum Stripe, o companie dezvoltata de cativa dintre fondatorii Pay Pal, ori in viitorul "portofel electronic" aflat in agenda de lucru a celor de la Apple. Si mai important, veniturile celor doua entitati vor fi diferentiate mai clar, 40% din profitul eBay fiind asigurat in acest moment de catre Pay Pal.

Spre deosebire de cresterea totala inregistrata de coroporatie, de doar 10% in ultimul an, Pay Pal a reusit sa isi sporeasca veniturile cu 19% in aceeasi perioada, ajungand la o valoare de piata de 7,2 miliarde de dolari. "sunt persoane reticente in a derula afaceri prin Pay Pal tocmai pentru ca este parte a eBay", a observat si Richard Sichel, sef al departamentului investitional din cadrul fondului Philadelphia Trust. Directorul executival Pay Pal urmeaza sa fie Dan Schulman, fostul sef al diviziei de plati in format electronic a American Express.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#divizare ebay, #independenta pay pal, #libertate de actiune, #revolta actionari ebay , #Stiri International