Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Seful NATO denunta cresterea influentei Rusiei in regiune si interventii in politica statelor

Seful NATO denunta cresterea influentei Rusiei in regiune si interventii in politica statelor
Alianta Nord-Atlantica urmareste indeaproape informatii furnizate de rapoarte cu privire la o crestere a influentei Rusiei in Balcani si coopereaza cu aliatii sai din regiune cu scopul de a le consolida capacitatea de a rezista interferentei externe, a declarat joi, la Sarajevo, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relateaza The Associated Press.

NATO a primit "mai multe rapoarte despre o crestere a influentei ruse" in Blacani, in special "despre o interventie rusa, anul trecut, in procesul politic din Muntenegru", a declarat Stoltenberg.

Podgorita sustine ca nationalisti rusi s-ar afla in spatele unei presupuse tentative de lovitura de stat care prevedea asasinarea premierului prooccidental Milo Dukanovici, din cauza eforturilor Guvernului muntenegrean de a adera la Alianta.

Kremlinul a negat orice implicare, insa a sustinut in mod activ partide de opozitie care se opun ca Muntenegrul, un aliat traditional slav, sa devina al 29-lea membru al NATO.

Kosovo cere UE si NATO sa puna in garda Serbia impotriva unei escaladari

Pe de alta parte, presedintele kosovar a indemnat Uniunea Europeana si NATO sa avertizeze Serbia sa nu incite la un nou conflict in Kosovo si in regiune.

Hashim Thaci a facut aceasta declaratie dupa o intalnire, la Bruxelles, cu presedintele sarb Tomislav Nikolici si premierii lor, convocata de Inaltul Reprezentant UE pentru Politica Externa Federica Mogherini.

Thaci a acuzat joi Belgradul, intr-un comunicat de presa, de incitare la ura interetnica in nordul Kosovo.

Tensiunile au inceput sa creasca in aceasta regiune in decembrie, dupa ce etnici sarbi, minoritari, au construit un zid, la un pod, si au justificat ca acesta avea scopul sa previna alunecari de teren.

Aceasta bariera a fost denuntata de etnici albanezi, majoritari, drept o provocare.

Mogherini a indemnat cele doua tari sa-si normalizeze relatiile "atat in vederea mentinerii pacii, cat si avansarii catre Uniunea Europeana".

Pristina si-a proclamat independenta de Belgrad in 2008, insa Serbia considera in continuare Kosovo drept provincia sa sudica.... citeste mai departe despre "Seful NATO denunta cresterea influentei Rusiei in regiune si interventii in politica statelor" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5575 ori
Citeste mai multe despreNATO interventii Rusia