Telefoanele mobile, interzise definitiv in scoli si licee, in Franta

Luni, 30 Iulie 2018, ora 20:52
932 citiri
Telefoanele mobile, interzise definitiv in scoli si licee, in Franta
Foto: Arhiva Ziare.com

Parlamentul francez a adoptat definitiv luni o lege care interzice telefoanele mobile in scoli si licee, promisiune pe care presedintele Emmanuel Macron a facut-o in timpul campaniei electorale si este criticata de opozitie ca fiind "cosmetica".

Deputatii majoritatii prezidentiale si de centru au votat in favoarea textului de lege in cursul unui vot final in Adunarea Nationala, camera inferioara a Parlamentului, in timp ce dreapta si stanga s-au abtinut, criticand "o operatiune de comunicare", de "afisaj politic", "o lege de circumstanta" care "nu va schimba nimic".

Proiectul de lege interzice utilizarea oricarui obiect conectat (telefon, tableta, ceas ...) in scoli si colegii, institutii scolare din Franta ai caror elevi au o varsta de pana la 14-15 ani, relateaza AFP.

Vor exista exceptii "in scopuri educationale", acestea vor fi la latitudinea fiecarei institutii in regulamentul sau intern, sau pentru copiii cu dizabilitati. Activitatile legate de invatamant care se desfasoara in aer liber, cum ar fi sportul, sunt de asemenea vizate de aceasta lege.

Liceele vor avea posibilitatea, dar nu si obligatia, de a interzice si alte obiecte conectate, total sau partial.

Codul francez al invatamantului interzice, conform unei legi adoptate in 2010, folosirea telefoanelor mobile "in timpul oricarei activitati de invatamant si in locurile prevazute de regulamentul intern".

Ministrul Educatiei, Jean-Michel Blanquer, potrivit caruia aceasta interdictie nu a fost efectiva in toate colegiile si nu a avut o baza legala solida, a salutat adoptarea acestei legi, pe care a descris-o drept o lege care ne aduce in secolul al XXI-lea si care "transmite un mesaj societatii franceze", dar si la nivel international.

Pronuntandu-se pentru o "abordare moderna a tehnologiilor", caracterizata prin "discernamant", ministrul francez a pledat pentru o abordare deopotriva "defensiva" si "ofensiva" pe aceasta tema. ...citeste mai departe despre "Telefoanele mobile, interzise definitiv in scoli si licee, in Franta" pe Ziare.com

#telefoane interzise scoli licee Franta , #Stiri International