Televiziunea de stat din Rusia a prezentat tintele americane pe care armata le-ar putea lovi, in caz de atac nuclear

Marti, 26 Februarie 2019, ora 12:03
1332 citiri
Televiziunea de stat din Rusia a prezentat tintele americane pe care armata le-ar putea lovi, in caz de atac nuclear
Foto: Arhiva Pixabay

Televiziunea de stat din Rusia a difuzat imagini cu obiective militare americane care ar putea fi vizate de Moscova in cazul unui atac nuclear. In plus, televiziunea a anuntat ca racheta supersonica dezvoltata acum de Rusia ar putea lovi aceste tinte in mai putin de 5 minute.

Printre obiectivele aratate se numara Pentagonul, dar si resedinta prezidentiala din Camp David, statul Maryland, potrivit The Guardian.

Chiar saptamana trecuta, liderul rus Vladimir Putin a afirmat ca Moscova este pregatita, din punct de vedere militar, pentru o criza asemanatoare celei a rachetelor cubaneze, daca SUA vor asa ceva.

Tensiunile se amplifica in Rusia din cauza temerilor ca SUA ar putea desfasura rachete nucleare cu raza intermediara in Europa pe masura ce Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare se destrama.

Amintim ca SUA au anuntat oficial, la inceputul lunii februarie, ca Statele Unite se retrag din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF) incheiat cu Rusia in 1987. In replica, Putin a anuntat ca Rusia isi suspenda de asemenea participarea la tratat si va dezvolta rachete supersonice.

Statele Unite au sustinut, insa, ca nu au planuri imediate de a desfasura astfel de rachete in Europa si au catalogat avertismentele lui Putin drept "propaganda dezgustatoare". In prezent, SUA nu dispun de rachete nucleare cu raza intermediara, pe care ar putea sa le desfasoare in Europa.

Totusi, decizia de a retrage tara din tratat permite Statelor Unite sa inceapa dezvoltarea si desfasurarea unor astfel de rachete.

Intr-o emisiune difuzata duminica seara, Dmitry Kiselyov, prezentator al uneia dintre principalele emisiuni saptamanale pe teme politice, "Vesti Nedeli", a aratat o harta a SUA si a identificat mai multe tinte, despre care a spus ca Moscova le-ar putea lovi in cazul unui atac nuclear.

Obiectivele, pe care Kiselyov le-au descris ca centre de comanda prezidentiale sau militare americane au inclus, de asemenea, Fort Ritchie, un centru militar de instruire din Maryland inchis in 1998, baza aeriana McClellan din California, care a fost inchisa in 2001, si Jim Creek, o baza din statul Washington.

Kiselyov, care este un apropiat la Kremlinului, a spus ca racheta supersonica pe care o dezvolta Rusia poate lovi tintele in mai putin de 5 minute daca este lansata din submarine rusesti.

"Pentru moment, nu amenintam pe nimeni, dar daca are loc o astfel de desfasurare, raspunsul nostru va fi instant", a spus prezentatorul. ...citeste mai departe despre "Televiziunea de stat din Rusia a prezentat tintele americane pe care armata le-ar putea lovi, in caz de atac nuclear" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#televiziune Rusia tinte SUA, #Rusia SUA tine atac nuclear , #Stiri International