Tensiunile escaladeaza: Palestinienii nu vor mai respecta acordurile de securitate incheiate cu Israelul

Vineri, 26 Iulie 2019, ora 09:30
1002 citiri
Tensiunile escaladeaza: Palestinienii nu vor mai respecta acordurile de securitate incheiate cu Israelul
Foto: Arhiva Pixabay

Presedintele palestinian Mahmud Abbas a anuntat, joi, ca Autoritatea Nationala Palestiniana (ANP) va inceta sa respecte acordurile incheiate cu Israelul, pe fondul tensiunilor in crestere inregistrate in ultima perioada intre cele doua parti.

"Anuntam decizia conducerii (palestiniene) de a nu mai aplica acordurile semnate cu Israelul", a declarat Abbas intr-un discurs pronuntat la Ramallah, informeaza AFP.

Oficialul palestinian a mai anuntat crearea imediata a unui comitet insarcinat cu studierea modalitatilor de aplicare a acestei decizii.

Israelul si ANP au semnate acorduri bilaterale in mai multe domenii, precum gestionarea apei sau securitatea.

In cazul in care partea palestiniana va inceta sa le aplice, aceasta decizie ar putea avea consecinte in special in privinta securitatii in Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

Mahmud Abbas, in varsta de 84 de ani, a lansat in trecut amenintari similare, precum aceea de a nu mai recunoaste Israelul, dar acestea nu au fost niciodata transpuse in practica.

Relatiile dintre Guvernul Abbas si autoritatile israeliene s-au degradat in ultimele luni.

In aceasta saptamana, Mahmud Abbas a condamnat demolarea locuintelor palestinienilor din sudul orasului Ierusalim de catre autoritatile israeliene, calificand-o drept "o escaladare periculoasa la adresa poporului palestinian lipsit de aparare".

In februarie, Israelul a anuntat blocarea a 500 milioane de sekeli (122 milioane de euro) din suma totala platita ANP pentru TVA si taxele vamale percepute de statul evreu pentru produsele importate de catre palestinieni.

Sanctiunea a fost impusa ca raspuns la plata de alocatii de catre ANP familiilor palestinienilor intemnitati sau ucisi in atacuri anti-israeliene.

Presedintele palestinian a refuzat atunci sa primeasca orice suma provenind din taxele vamale, atat timp cat aceste fonduri erau incomplete, ceea ce a avut drept consecinta confruntarea ANP cu o grava criza financiara. Aceste taxe reprezinta 65% din veniturile ANP. ...citeste mai departe despre "Tensiunile escaladeaza: Palestinienii nu vor mai respecta acordurile de securitate incheiate cu Israelul" pe Ziare.com

#Palestina nu respecta acorduri Israel , #Stiri International