Trump da in judecata Deutsche Bank si Capital One pentru a bloca trimiterea unor documente catre doua comisii parlamentare

Marti, 30 Aprilie 2019, ora 09:09
1194 citiri
Trump da in judecata Deutsche Bank si Capital One pentru a bloca trimiterea unor documente catre doua comisii parlamentare
Foto: Facebook/ Donald J. Trump

Presedintele Donald Trump, trei dintre copiii sai si compania imobiliara pe care o detine au dat in judecata bancile Deutsche Bank si Capital One pentru a incerca sa blocheze trimiterea de documente referitoare la afacerile sale catre Congres.

Cele doua banci au fost citate de o comisie a Camerei Reprezentantilor care le-a cerut sa furnizeze documente despre imprumuturile si afacerile familiei Trump.

Obiectul acestor investigatii este posibilul amestec rus in alegerile prezidentiale din 2016, castigate de Trump.

Procesul a fost deschis la o instanta din New York, iar potrivit cererii de chemare in judecata demersul Comisiei nu are un scop legitim sau legal, scrie Reuters.

"Cererile au fost facute pentru a-l hartui pe presedintele Donald J. Trump, cu scopul de a cauta toate aspectele legate de finantele sale personale, de afacerile sale si de informatiile personale ale presedintelui si familiei sale," se arata in cererea de chemare in judecata.

Deputatii democrati, Maxine Waters, presedintele Comisiei pentru afaceri financiare si Adam Schiff, presedintele Comisiei de informatii, au ironizat deschiderea acestui proces pe care l-au denumit ca fiind unul "fara valoare."

Deutsche Bank este una dintre singurele mari banci occidentale care a continuat sa imprumute bani imperiului lui Donald Trump dupa falimentarea mai multor cazinouri, in anii '90, care a condus la creante evaluate, in prezent, la 330 de milioane de dolari.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Donald Trump judecata banci, #Donald Trump ancheta congres, #Trump presedinte SUA , #Stiri International