Un regizor de Oscar a reusit sa-l intervieveze pe Putin (Video)

Duminica, 04 Iunie 2017, ora 17:57
942 citiri
Un regizor de Oscar a reusit sa-l intervieveze pe Putin (Video)
Foto: Twitter/President of Russia

Presedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat sa fie intervievat de regizorul american Oliver Stone. Ce-a iesit, un interviu documentar, ce va fi difuzat la TV, in SUA si Marea Britanie, incepand cu 12 iunie.

In cursul intalnirilor pe care cei doi le-au avut au fost abordate subiecte ca Edward Snowden, serviciile de informatii rusesti si eventualul amestec rusesc in alegerile din SUA.

Interviul, care va fi difuzat in patru parti a cate o ora fiecare, este promovat ca fiind "cel mai detaliat portret al lui Putin facut vreodata de un interlocutor occidental", arata The Guardian. Acesta este rezultatul mai multor intalniri pe care regizorul le-a avut cu liderul de la Kremlin in decursul ultimilor doi ani.

Intr-o inregistrare menita sa-l promoveze, Stone si Putin pot fi vazut intr-o masina, in spate aflandu-se un translator. La un moment dat, Stone este auzit spunand: "Ca fost agent KGB, cred ca ati urat cu fiecare fibra ce a facut Snowden".

Replica lui Putin nu s-a lasat asteptata: "Snowden nu e un tradator".

"Nu a tradat interesele tarii sale. Nici nu a transferat vreo informatie unei alte tari, fapt care ar fi fost impotriva intereselor tarii sale si a cetatenilor sai. Tot ce face Snowden e public", mai spune Putin.

Amintim ca Stone a lansat in 2016 un film despre Edward Snowden, fost agent secret al CIA si apoi al Agentiei Nationale pentru Securitate (NSA) din SUA. Snowden a facut o serie de dezvaluiri senzationale despre programele de supraveghere si monitorizare electronica adoptate de SUA si Marea Britanie. In prezent, Snowden se afla in Rusia, beneficiind de protectia Kremlinului.

De aici, Stone, distins cu trei premii Oscar, care are in spate filme ca "JFK", despre asasinarea lui Kennedy, sau "Nixon", a trecut la serviciile de informatii rusesti. Referindu-se la acestea, presedintele Putin afirma: "Cred ca se descurca destul de bine".

Referindu-se apoi la o eventuala implicare a acestora in alegerile din SUA, Putin a continuat: "Serviciile noastre de informatii se supun legii. Asta, in primul rand. In al doilea rand, sa incerci sa-ti spionezi aliatii, asta daca ii consideri aliati si nu vasali, este indecent. Pentru ca se slabeste increderea. Si asta inseamna ca, in final, va face rau securitatii noastre nationale", a mai spus Putin.

...citeste mai departe despre "Un regizor de Oscar a reusit sa-l intervieveze pe Putin (Video)" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Putin interviu Oliver Stone, #interviu Putin Stone servicii Snowden, #documkentar Putin Oliver Stone , #Stiri International