Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vicecancelarul Germaniei cere demisia lui Merkel dupa violentele de la summitul G20

Vicecancelarul Germaniei cere demisia lui Merkel dupa violentele de la summitul G20
Cancelarul Angela Merkel ar trebui sa demisioneze pentru ca este responsabila de organizarea in Hamburg a summitului G20, marcat de proteste violente masive soldate cu ranirea a sute de politisti si cu pagube materiale semnificative, afirma vicecancelarul Sigmar Gabriel.

Violentele produse la summitul G20 au generat disensiuni puternice in coalitia de guvernare din Germania, formata din partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Crestin-Democrata (CDU), si din Partidul Social-Democrat (SPD), al vicecancelarului Sigmar Gabriel.

Pe fondul criticilor, unele voci au cerut demisia primarului din Hamburg, Olaf Scholz, un politician social-democrat.

Insa, in acest context, Sigmar Gabriel a cerut demisia Angelei Merkel.

"Cine vrea demisia (lui Olaf Scholz -n.red.) - desi solicitarea este total inadecvata - ar trebui sa ceara demisia Angelei Merkel", a afirmat marti dupa-amiaza Sigmar Gabriel, potrivit FunkeMediengruppe si Die Welt.

Angela Merkel "poarta responsabilitatea organizarii summitului G20 in Hamburg, avand scopul secret de a-si imbunatati imaginea inaintea alegerilor. Inaintea scrutinului parlamentar, cancelarul Angela Merkel a vrut sa se foloseasca de organizarea summitului G20 in orasul sau natal, Hamburg, pentru a-si face imaginea mai atragatoare", a adaugat Sigmar Gabriel, vicecancelar si ministru de Externe.

Angela Merkel si-a atras critici dure pentru organizarea summitului G20 in orasul Hamburg, in contextul in care protestele antiglobalizare la care au luat parte peste 100.000 de persoane au degenerat in violente soldate cu sute de raniti in randul agentilor de politie, iar numeroase vehicule si magazine au fost distruse de manifestanti.

Un politician din cadrul Uniunii Crestin-Sociale (CSU), Hans-Peter Uhl, a denuntat decizia organizarii reuniunii intr-un oras mare. "Nu ar fi trebuit organizat niciodata un astfel de summit intr-un oras precum Hamburg, in care ordinea publica este atat de greu de mentinut".

"Politicienii poarta intreaga responsabilitate pentru numarul mare de politisti raniti si pentru distrugerea orasului. Acest summit nu ar fi trebuit organizat niciodata aici", a acuzat, la randul sau, Jan Reinecke, liderul Sindicatului Politiei din Hamburg (BDK).

Insa ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble, a argumentat ca numarul membrilor delegatiilor statelor si al jurnalistilor a depasit 10.000 de persoane, care nu puteau fi cazate decat intr-un oras mare.

Citeste si:

Summitul G20 de la Hamburg: ...citeste mai departe despre "Vicecancelarul Germaniei cere demisia lui Merkel dupa violentele de la summitul G20" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 787 ori