Zeci de milioane de turci voteaza daca ii dau sau nu lui Erdogan puterea absoluta

Sambata, 15 Aprilie 2017, ora 23:30
2950 citiri

Zeci de milioane de turci sunt chemati la urne, duminica, pentru a vota pentru sau impotriva extinderilor prerogativelor presedintelui, relateaza Les Echos, precizand ca scrutinul se anunta foarte strans, in conditiile in care cel mai recent sondaj crediteaza tabara "da" cu 51% din intentiile de vot.

"Un sistem fara control sau echilibru si fara frane", astfel descria liderul formatiunii de opozitie MHP, Devlet Bahceli, proiectul de revizuire a Constitutiei in urma cu cateva luni... inainte de a lua pe toata lumea prin surprindere si a-l sustine.

Cei 57 de milioane de alegatori turci - inclusiv o diaspora puternic mobilizata in Germania, Olanda, Elvetia si Franta - sunt chemati sa se pronunte asupra reformei constitutionale ce ar concentra puteri exorbitante in mainile presedintelui, Recep Tayyip Erdogan. Acesta din urma ar cumula, in termen de doi ani, functiile de sef al statului si al Guvernului si va putea fi demis numai de Parlament.

Inca o lovitura data separararii puterilor in stat - Erdogan va putea sa numeasca aproape o jumatate dintre inaltii magistrati, scrie Les Echos.

"Starea de urgenta declarata dupa puci ar deveni modul de functionare normal, trecut in Constitutie", a explicat un analist. "O adevarata lovitura de stat civila", afirma deputatul HDP (opozitie, prokurd) Meral Bestas, dupa dezbateri turbulente (scaune au fost aruncate, iar un deputat a fost muscat) in Parlament, pentru adoptarea proiectului.

Cancelariile straine sunt ingrijorate, in conditiile in care Turcia este o tara-cheie pe flancul de sud-est al NATO, in prima linie din criza siriana si stat candidat la UE.

Intelegerea situatiei psihologice a poporului turc

Ingrijorarile nu duc decat la ridicari din umeri in randul electorilor AKP din cartierul Basaksehir, in Anatolia, unde Erdogan este vazut ca o razbunare pe elita laica aroganta. In zona, majoritatea alegatorilor vor doar o reforma care sa ii permita presedintelui sa actioneze mai rapid si mai eficient.

Berkai Mandiraci, analist pentru Turcia in International Crisis Group, subliniaza ca "trebuie inteleasa si situatia psihologica din acest moment a poporului turc, care a vazut numeroase amenintari in ultimele 18 luni, atentate, un puci ratat, razboi la portile sale, interferente externe reale sau imaginate, pe care puterea mizeaza. Pentru multi, acest referendum nu este atat de mult un plebiscit pentru Erdogan, cand un vot privind puterile necesare pentru a face fata acestor pericole".

Guvernul a ...citeste mai departe despre "Zeci de milioane de turci voteaza daca ii dau sau nu lui Erdogan puterea absoluta" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#referendum Turcia, #referendum Erdogan , #Stiri International