Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, considera ca summit-ul G20 este un test pentru liderii europeni, pe care i-a indemnat sa lucreze impreuna, pentru a combate criza economica.
"Pentru liderii prezenti la Cannes, acest summit este un test. Lumea intreaga ii priveste", a declarat acesta, citat de CRI Online.
Secretarul ONU s-a declarat multumit de eforturile facute in cadrul summit-ului de la Cannes. El a mentionat ca spera ca Europa sa rezolve criza economica si a incurajat ideea ca liderii G20 sa contribuie la atenuarea problemelor pana in 2015. Ban Ki-moon a mai mentionat ca ONU va sprijini in continuare tarile care au nevoie de ajutor.
Oficialul ONU a mai adaugcat ca dezvoltarea economica necesita o suma mare de bani si le-a transmis liderilor G20 sa ia in considerare toate optiunile posibile, publice sau private, precum si alte surse inovatoare de finantare.
El a apreciat angajamentul luat de tarile din G20 in privinta securitatii alimentare si a subliniat faptul ca acesta ar trebui pus in aplicare cat mai repede. De asemenea, Ban Ki-moon doreste ca liderii europeni sa faciliteze accesul la energie, sa mareasca eficacitatea acestui sector si sa dubleze cantitatea de energie regenerabila pana in anul 2030.