Turcia, tot mai departe de UE. Ar trebui sa ne ingrijoram?

Opt lideri politici si analisti europeni pun pe tapet relatia Turciei cu Uniunea Europeana, cu doar opt luni inaintea summitului G-20, care va fi organizat la mijocul lunii noiembrie in Antalya.

Fostul presedinte finlandez Martti Ahtisaari, fostul ministru de Externe al Italiei Emma Bonino si Albert Rohan, fost delegat ONU pentru problema regiunii Kosovo, la fel ca alti 5 oficiali si analisti in intreaga Europa privesc cu ingrijorare la racirea treptata a relatiilor dintre Bruxelles si Ankara.

"Nicicand nu au avut Turcia si Uniunea Europeana mai multa nevoie una de cealalta si, cu toate acestea, nicicand nu au fost mai distante", observa cei opt semnatari ai unei analize publicata pe portalul Project Syndicate.

Ultimii 10 ani

Summitul G-20 din toamna anului acesta vine intr-un moment delicat pentru Turcia.

Doua cutremure geopolitice din imediata vecinatate creeaza o zona de instabilitate in jurul tarii: inclestarea dintre Occident si Rusia pe tema conflictului din Ucraina si pericolul redefinirii granitelor stabilite in Orientul Mijlociu prin acordul Sykes-Picot din cadrul Tratatului de la Versailles, din 1916.

Imaginea Turciei de acum contrasteaza puternic cu cea de acum 10 ani, cand Recep Tayyip Erdogan se instala la putere.

Pe atunci, Turcia reprezenta un model economic si democratic pentru vecinii din regiune, dar astazi se confrunta cu un grad ridicat de autoritarism, o crestere economica neimpresionanta si dezechilibre puternice in mentinerea procesului de pace in regiunile locuite de kurzi.

Frontiera de 900 de kilometri cu Siria a fost penetrata de aproape un milion de refugiati din aceasta tara, facand Turcia vulnerabila in fata atacurilor si infiltrarii reprezentantilor Statului Islamic, iar tensiunile inregistrate in relatiile cu Iranul si Israelul se adancesc pe zi ce trece.

In plus, Ankara devine tot mai dependenta de energia furnizata de Moscova.

Europa, singura alternativa

Turcia nu poate infrunta singura pericolele din imediata apropiere.

Uniunea Europeana detine deja cota de 40% din totalul exporturilor Turciei, bifand si 70 de procente la capitolul investitii straine directe, ca si jumatate din investitiile din turism.

Intre timp, relatiile comerciale intretinute de Ankara cu tarile din Orientul Mijlociu sunt in continua scadere ca urmare a conflictelor din zona.

Realitatea este mult mai bine reflectata la nivelul strazii, unde sustinerea programului de aderare la UE a inregistrat o crestere a popularitatii de la 34% la 53% in doar cinci ani.

Socurile din regiune par sa ii fi trezit pe turci la realitate, acestia constientizand ca nu au in acest moment alta alternativa decat intrarea in Uniune si intarirea relatiilor cu comunitatea transatlantica.

In toamna anului trecut, ministrul turc de Externe, Volkan Bozkir, a dat si o nota oficiala acestei stari de spirit lansand "Strategia UE" a tarii.

Europa, la randul sau, are nevoie urgenta de o Turcie democratica si pro-occidentala pentru a limita raspandirea fenomenului terorist reprezentat de miscarea Statului Islamic si a stabiliza securitatea pe zona Irak-Siria.

De asemenea, nevoia diversificarii resurselor energetice europene transforma Turcia intr-un aliat vital pentru Uniune.

Erdogan, obstacolul major

In ciuda evidentelor de mai sus, falia dintre UE si Turcia se largeste pe zi ce trece, din cauza subminarii constante a statului de drept de catre presedintele Recep Erdogan.

Acesta pare mult mai atras de mirajul aurei autoritare raspandite de Vladimir Putin, impingand tara spre zona conflictelor regionale.

O parte a diplomatilor europeni sustin ca acest proces este atat de evident incat negocierile letargice pentru aderarea Turciei la UE ar trebui suspendate cu totul.

Intr-adevar, ar fi greu de admis ca Ankara raspunde criteriilor de la Copenhaga din moment ce, in statistica emisa de Reporteri fara Frontiere, Turcia se claseaza pe locul 154 din 180 in ceea ce prioveste libertatea de exprimare.

Suspendarea negocierilor insa nu ar face decat sa elimine si ultima sansa a Turciei de a se integra blocului european.

In schimb, Europa ar trebui sa isi dubleze eforturile depuse in acest sens, accentuand criticile pentru derapajele democratice inregistrate in aceasta tara, cat si credibilitatea procesului de aderare.

Problema cipriota

Pana acum, Ciprul a fost folosit ca scuza in blocajele inregistrate in negocierile dintre Bruxelles si Ankara, dar statele membre UE nu s-au implicat in mod deosebit in rezolvarea problemei cipriote.

Un astfel de gest ar putea permite reprezentantilor Uniunii Europene sa deschida capitolele 23 si 24 din tratatul de aderare, referitoare la drepturile fundamentale, statul de drept si alte chestiuni care au stat in calea continuarii negocierilor dintre Bruxelles si Ankara.

Ridicarea blocadei existente ar ajuta in egala masura Ciprul, cat si Europa.

Niciun alt stat nu ar avea atat de mult de castigat precum Ciprul din democratizarea si occidentalizarea Turciei, pe cand indepartarea puterii de la Ankara de aceste valori nu ar aduce decat deservicii atat Europei, cat si oficialilor de la Nicosia.

Teme actuale

Dincolo de simpla negociere a procesului de aderare, atat Ankara cat si Bruxelles-ul se afla intr-un punct important pe care il pot folosi pentru a rezolva o parte din problemele ardente ale momentului: dezvoltarea masurilor comune de lupta impotriva terorismului, rezolvarea problemei refugiatilor sirieni, efectuarea unor analize comune pe crizele din Libia si Ucraina, precum si problema liberalizarii vizelor.

Toate aceste masuri ar putea relansa discutiile pe tema procesului de aderare al Turciei, in final, atragerea statului turc in marea familiei europeana asigurand pastrarea valorilor democratice comune intr-o zona sensibila a continentului.