Ministrul german de finante cere introducerea taxei Tobin, pe tranzactiile financiare

Vineri, 25 Septembrie 2009, ora 13:33
1332 citiri
Ministrul german de finante cere introducerea taxei Tobin, pe tranzactiile financiare

Ministrul german de finante, Peer Steinbruck, a solicitat, in cadrul unui interviu publicat vineri de Financial Times, in plina desfasurare a summitului G20, crearea unei taxe pe tranzactiile financiare, pentru a sustine veniturile bugetare in contextul crizei economice, relateaza AFP, citat de NewsIn.

"In raspunsul politic la criza, vom avea nevoie de noi forme de impartire a impozitelor fiscale. Una dintre ele este o taxa universala asupra tranzactiilor financiare", a declarat Steinbrück, pentru Financial Times.

O asemenea taxa, ce ar urma sa fie aplicata in toate tarile G20, pentru a evita problemele de concurenta, si care se ridica la 0,05% pentru toate tranzactiile de produse financiare, va permite "finantarea costurilor crizei", sustine ministrul german, cu doua zile inainte de alegerile legislative din Germania.

Principalele tari industrializate si emergente sunt reunite la summitul G20 din Pittsburgh, Statele Unite, in incercarea de a ajunge la un acord in privinta masurilor de combatere a crizei.

Liderii au ajuns la un acord in doua dintre principalele teme ale reuniunii, limitarea primelor din sectorul financiar si mentinerea planurilor de relansare, potrivit unei schite a comunicatului final. Ideea unei asemenea taxe, veche cerinta a miscarilor anti-globalizare, a revenit in prim plan odata cu criza financiara. 

#taxa, # summit, # G20, # tranzactii , #Summit