Ajutor nesperat pentru greci, de unde se asteptau mai putin: Turcii le intind o mana

Miercuri, 22 Iulie 2015, ora 10:23
7574 citiri
Ajutor nesperat pentru greci, de unde se asteptau mai putin: Turcii le intind o mana
Foto: Pixabay

In ciuda crizei financiare si a noilor masuri de austeritate, grecii se bucura si de o prima raza de speranta data de aparitia unor noi investitori. In mod ironic, acestia nici macar nu reprezinta firme din UE, ci companii din tara vecina, Turcia, desi rivalitatea dintre cele doua popoare este antologica.

Companiile turcesti intentioneaza sa realizeze parteneriate cu firmele grecesti in transport, turism, agricultura, productie industriala si constructii, anunta oficialii de la Ankara, citati de Hurriyet Daily News.

O mare de fericire

"Putem transforma Marea Egee intr-o mare a fericirii folosind locatiile turistice din regiune. Ar fi mai avantajos sa cooperam cu Grecia in industria turistica decat sa concuram unii impotriva celorlalti", a explicat ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci.

Oficialul turc a anuntat ca vrea sa dezvolte relatiile economice dintre cele doua tari, cele cinci sectoare fiind stabilite de comun acord intre oficialii de la Ankara si Atena.

In viitorul apropiat, cateva foruri economice comune ar urma sa cimenteze relatiile intre companiile din cele doua tari.

"Dezvoltarea proiectelor turistice comune ar putea transforma regiunea marii Egee intr-un centru turistic global. Din punct de vedere economic se poate transforma intr-o mare a fericirii", a spus Nihat Zeybekci.

In cautare de parteneri

Chiar daca planurile de cooperare au fost discutate intre guvernele celor doua tari inainte de accederea la putere a coalitiei condusa de Syriza, turcii nu cred ca vor intampina o opozitie in derularea lor.

Aceasta, pentru ca elenii au demarat deja o cautare febrila de investitori externi, inca din momentul de varf al crizei datoriilor, atins la finalul lunii trecute.

Oficiul de Comert si Economie din cadrul ambasadei Greciei la Ankara a aranjat deja o prima intalnire intre oamenii de afaceri turci si eleni in cadrul unei reuniuni organizate pe insula Rodos.

Schimburile comerciale dintre cele doua tari au atins valoarea de 5,5 miliarde dolari in cursul anului trecut.

#cooperare Turcia Grecia, #schimburi comerciale Turcia Grecia, #turism Marea Egee , #Turcia