Turcia nu le permite inca rusilor sa construiasca o noua linie de gaze spre Europa. Ce se ascunde in spatele intarzierilor

Marti, 20 Februarie 2018, ora 17:09
4942 citiri
Turcia nu le permite inca rusilor sa construiasca o noua linie de gaze spre Europa. Ce se ascunde in spatele intarzierilor
Foto: CC0 Creative Commons

Turcia nu a emis inca autorizatia de care grupul rus Gazprom are nevoie pentru a putea incepe sa construiasca sectiunea terestra a gazoductului TurkStream, ceea ce provoaca ingrijorari ca acest proiect de importanta strategica ar putea sa sufere intarzieri, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Gazoductul TurkStream este conceput pentru a majora livrarile de gaze naturale rusesti spre Turcia, cel de al doilea cumparator de gaze rusesti dupa Germania. Si mai important pentru Moscova, TurkStream ar urma sa fie prelungit din Turcia spre Europa de Sud, deschizand astfel o noua ruta de tranzit pentru gazele rusesti.

Autoritatile de la Ankara au permis grupului Gazprom, care detine practic monopolul pentru exporturile de gaze naturale rusesti, sa construiasca sectiunea submarina a conductei TurkStream.

In schimb, autoritatile turce nu au dat inca unda verde pentru ca Gazprom sa poata construi sectiunea terestra a conductei care va permite livrarea de gaze naturale rusesti mai departe spre sudul Europei.

"Nu exista o autorizatie din partea Turciei ceea ce ingreuneaza discutiile cu privire la construirea unei a doua linii spre Europa", a declarat una din surse din apropierea discutiilor.

Aparitia unor intarzieri serioase in punerea in functiune a TurkStream ar ridica noi semne de intrebare in randul analistilor cu privire la posibilitatea ca acest gazoduct sa fie construit in forma actuala.

Grupul rus Gazprom, care nu a dorit sa faca comentarii, vrea sa termine constructia TurkStream in 2019, astfel incat trebuie sa obtina rapid autorizatia de care are nevoie.

Potrivit unei alte surse citate de Reuters, lipsa unei autorizatii ar putea avea legatura cu discutiile intre grupul rus Gazprom si compania turca Botas cu privire la o eventuala reducere de pret pentru gazele rusesti destinate Turciei. "Se pare ca Gazprom va trebui sa cedeze in fata Botas", a spus sursa.

De asemenea, o alta sursa din industria energetica din Turcia declara ca Botas si Gazprom nu au pus inca la punct societatea mixta pe care trebuiau sa o infiinteze pentru sectiunea terestra a conductei TurkStream, acesta fiind motivul pentru care autorizatia de constructie nu a fost inca eliberata.

Estimat la sapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construirea a doua conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei sa isi reduca dependenta de Ucraina ca ruta de tranzit pentru livrarile sale de gaze destinate Europei.

Gazprom asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizioneaza Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus si Polonia, precum si gazoductul Nord Stream, care face legatura intre Rusia si Germania, via Marea Baltica.

#gaze rusesti europa, #constructia TurkStreab, #gaze rusesti via Turcia , #Turcia