Barroso: UE se misca prea incet in criza

Joi, 04 August 2011, ora 00:47
1217 citiri
Barroso: UE se misca prea incet in criza

Tarile din UE trebuie sa accelereze ratificarea noului model de mecanism de salvare financiara pentru a reda increderea pietelor, a precizat seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, informeaza NewsIn.

Intr-un scurt comunicat transmis presei acreditate la Bruxelles, Barroso si-a exprimat "profunda ingrijorare" in legatura cu nivelul-record atins de costurile imprumuturilor pentru cele doua tari, scrie EUobserver.

"Este esential sa ne miscam rapid cu implementarea a tot ceea ce a fost convenit de sefii de stat si de guvern si sa trimitem zonei euro un semnal lipsit de ambiguitate pentru a rezolva criza datoriilor suverane", a declarat presedintele CE.

"Tensiunile pe pietele de obligatiuni reflecta o ingrijorare in crestere printre investitori legata de capacitatea sistemica a zonei euro de a raspunde crizelor in evolutie", a atras atentia Barroso.

Liderii din zona euro au cazut de acord, in iulie, sa schimbe termenii fondului de salvare al clubului, a carui valoare este de 440 de miliarde de euro, pentru ca pe viitor sa poata actiona preventiv evitand catastrofe financiare de tipul Greciei.

Parlamentele nationale au preferat insa sa intre in vacanta de vara in loc sa ratifice masurile, lasandu-i pe investitori sa se intrebe cum sau daca vor functiona masurile.

#ue, #zona euro, #criza zona euro, #criza datorii suverane, #jose manuel barroso , #UE