CE, sceptica fata de ideea revizuirii Tratatului UE

Miercuri, 07 Septembrie 2011, ora 07:29
1341 citiri
CE, sceptica fata de ideea revizuirii Tratatului UE

Comisia Europeana (CE) s-a aratat sceptica, marti, in privinta ideii tot mai vehiculata, inclusiv de catre viitorul sef al Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, de revizuire a Tratatului de la Lisabona pentru consolidarea guvernantei economice in zona euro, transmite AFP.

"Tratatul actual ofera deja numeroase posibilitati de aprofundare a coordonarii economice in Europa", a declarat Olivier Bailly, un purtator de cuvant al Comisiei Europene, relateaza Mediafax.

El a aratat ca daca aprofundarea integrarii economice va necesita o noua baza legala, revizuirea tratatului va reveni statelor membre, dar ideea este in acest moment doar ipotetica.

In ultimele zile au aparut tot mai multe voci care cer imbunatatirea coordonarii economice in zona euro, chiar si prin revizuirea Tratatului UE.

Printre cei favorabili acestei revizuiri se numara guvernatorul Bancii Italiei, Mario Draghi, care va prelua in noiembrie presedintia BCE, si ministrul german de Finante Wolfgang Schauble.

Crearea Mecanismului permanent de stabilitate a necesitat deja o mica modificare a tratatului.

Revizuirea ampla a tratatului nu este agreata de CE, potrivit careia schimbarile de acum un an referitoare la coordonarea economica si disciplina bugetara nu sunt inca activate.

"Sa incepem sa aprobam ceea ce am decis acum un an, este cea mai buna solutie pentru imbunatatirea guvernantei in zona euro", a declarat Amadeu Altafaj, purtator de cuvant al comisarului pentru Afaceri Economice, Ollie Rehn.

Parlamentul si guvernele europene nu au ajuns inca la un acord referitor la un pachet de sase prevederi legislative menite sa intareasca Pactul de Stabilitate care limiteaza defictele bugetare.

Parlamentul, sustinut de CE, insista pentru sanctionarea automata a tarilor cu politici publice indisciplinate, dar guvernele se opun. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ce, # tratat ue, #consolidarea guvernantei economice, # zona euro , #UE