Ce trebuie sa faca UE pentru a ajuta Europa de Est

Sambata, 28 Februarie 2009, ora 16:00
2268 citiri
Ce trebuie sa faca UE pentru a ajuta Europa de Est

Liderii europeni se intalnesc duminica la Bruxelles pentru a discuta eventuale actiuni de contracarare a efectelor crizei financiare, in conditiile in care exista voci care cred ca Europa de Est ar putea avea nevoie de mai mult ajutor, relateaza Reuters, prezentand posibile astfel de masuri.

 

CE POATE FACE UE PENTRU A AJUTA STATELE CARE NU FAC PARTE DIN ZONA EURO

UE ar putea acorda mai multe imprumuturi tarilor membre din afara Zonei euro, din fondul european destinat statelor "amenintate grav de dificultati in mentinerea echilibrului" balantei de plati. Acest fond, creat initial pentru a ajuta statele membre UE sa isi stabilizeze economiile inainte sa adopte moneda euro, a fost suplimentat la sfarsitul anului trecut de la 12 miliarde de euro la 25 de miliarde. Ungaria a primit deja 6,5 miliarde de euro din acest fond, iar Letonia 3,1 miliarde, in cadrul unui pachet mai amplu, la care a participat si Fondul Monetar International.

Potrivit unor surse diplomatice, Romania si Lituania ar putea fi urmatoarele pe lista. Fondul nu este destinat sa salveze banci sau sa ajute economia reala, iar orice schimbari ale obiectivelor sale trebuie aprobate in unanimitate de cele 27 de state membre UE. Camera austriaca de Comert a propus ca fondul sa fie suplimentat la 100 de miliarde de euro, dar Comisia Europeana a anuntat vineri ca pentru moment nu este discutata aceasta posibilitate.

CE ALTE FONDURI EUROPENE POT FI FOLOSITE

Comisia Europeana a exercitat presiuni pentru deblocarea unor fonduri europene de ajutor regional pentru membrii est-europeni, ceea ce inseamna ca alte cateva miliarde de dolari ar putea fi disponibili in 2009-2010. UE a alocat astfel de fonduri, in valoare de circa 160 de miliarde de euro, pentru tarile din Europa de Est pentru perioada 2007-2013, majoritatea fiind deblocate treptat, pentru fiecare proiect aprobat in parte. Aceste fonduri fac parte din bugetul UE, de circa 125 de miliarde de euro anual, fixat in avans.

BERD, BEI, BANCA MONDIALA

Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Europeana de Investitii (BEI) au lansat un program comun pe doi ani, de pana la 24,5 miliarde euro (31,2 miliarde dolari), destinat Europei de Est. Pachetul pe doi ani va asigura finantarea rapida si importanta pentru banci si companii, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii.

CE ALTE POSIBILITATI EXISTA

Alte ajutoare, fie imprumuturi, fie injectii de capital, ar trebui acordate de state membre individuale sau de grupuri de state membre UE. Aceste masuri ar trebui luate in afara cadrului legal al UE, desi reuniunile regulate la nivel european pot fi folosite ca ocazii pentru negociere. Statele europene mari si bogate vor fi probabil dornice sa ajute alte tari membre UE, pentru a mentine coerenta politica si economica a blocului european.

CE SE INTAMPLA IN CAZUL IN CARE O SUBSIDIARA A UNEI BANCI EUROPENE DINTR-O TARA DIN AFARA ZONEI EURO ESTE IN PERICOL

Nu exista o procedura europeana pentru astfel de cazuri. Oficialii europeni spun ca cel mai probabil scenariu este cel urmat in cazul altor banci multinationale, ca Fortis sau Dexia - are loc o reuniune de urgenta a reprezentantilor guvernelor din tara gazda si tara de origine a bancii, ai autoritatilor de supraveghere si ai actionarilor si se traseaza un plan pentru a mentine subsidiara pe linia de plutire. Un eventual ajutor guvernamental pentru banci trebuie sa respecte regulile de concurenta din UE. Austria si Ungaria pledeaza in prezent pentru infiintarea unui fond important pentru bancile din Europa Centrala si de Est, dar nu au obtinut deocamdata prea multa sustinere.

#est, #europa, #ue , #UE