Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Inexistenta disciplinei in domeniul consumului poate duce la efectul dominoului in UE

Inexistenta disciplinei in domeniul consumului poate duce la efectul dominoului in UE
In intreaga Europa, exista alimente cu termenul de garantie depasit si ale caror etichete de garantie au fost schimbate. Nu exista nicio tara din UE, in special dintre cele care au aderat recent la Uniune, unde sa nu fi izbucnit scandaluri privind alimente alterate.

Nu de mult, in Germania au fost descoperite cantitati de carne cu garantia depasita si cu etichetele de garantie schimbate. in Bulgaria au fost descoperite alimente alterate, importate din Irlanda, unele fiind fabricate in urma cu douazeci de ani. Si in Ungaria au existat recent scandaluri provocate de produsele expirate puse in vanzare.

tarile-membre ale UE se afla in mare dependenta unele de altele. Din acest motiv, ar fi nevoie de un control mai eficient, mai unitar si mai strict chiar la inceputul lantului de alimente, ar fi necesara eficentizarea si a controlului sanitar-veterinar si ar trebui introdus si un control vamal mai strict. Dar, avand in vedere ca Uniunea Europeana este o singura piata uriasa, daca intr-o singura tara nu exista un control strict, imediat poate sa apara efectul dominoului in cadrul UE, este de parere comisarul european pentru protectia consumatorului, Meglena Kuneva, care, recent, a deschis oficial Centrul European al Consumatorului cu sediul la Budapesta.

Este nevoie de un consum mai constient si in Ungaria, sustine Kuneva. Consumatorii trebuie sa fie foarte bine informati, sa-si cunoasca drepturile si mijloacele pe care le au la dispozitie in acest sens. Acest lucru ar trebui sa se reflecte si in noua politica pe termen mediu privind protectia consumatorului, care acum este in curs de elaborare in Ungaria.

Este necesar a gasirea raspunsurilor la problemele care pana acum nu au avut raspuns, cum ar fi problemele din domeniul comertului prin internet si prin telefon. Din statisticile existente reiese ca mai putin de doisprezece la suta din populatia Ungariei face cumparaturile pe internet, un mijloc comercial care trece peste granite. iar acest lucru inseamna ca nu se profita de posibilitatile oferite de piata interna a UE.

Exista o noua provocare pe piata UE, posibilitatea achizitionarii de marfuri prin internet si prin telefon. telul acestui gen de comert este sa se castige increderea consumatorului in comerciant. Tocmai din acest motiv Comisia Europeana a initiat revizuirea si modernizarea reglement arilor protectiei consumatorilor.

Trebuie hotarat, de exemplu, ce protectie este necesar sa se acorde consumatorilor atunci cand cumpara marfa la mana a doua sau daca participa la licitatii pe internet. in tarile membre ale UE din Europa Centrala si de Est exista si probleme diferite de cele din Occident, este de parere Kuneva. Dar reglementarile din aceasta zona a Uniunii Europene nu pot fi altele decat cele din zona occidental a. Numai ca, din cauza diferentelor existente in zona estica a UE, trebuie sa se dea dovada de o anumita solidaritate.

Astfel, din cheltuielile Centrului European al Consumatorilor de la Budapesta, 70 la suta vor fi sustinute de Comisia Europeana, iar in tarile UE 'vechi', pentru aceleasi cheltuieli Comisia Europeana suporta doar 50 la suta. in statele din Europa Occidentala consumatorii sunt mai constienti de drepturile lor si din cauza ca pe pietele de acolo s-a impus de mult o competitie adevarata. Dar in tarile in care multa vreme nu a existat o piata reala, in loc de apararea intereselor consumatorilor a existat cel mult un sistem protec- tionist, a conchis Meglena Kuneva.

Competitia de pe piata ungara nu protejeaza consumatorii in Ungaria, protectia consumatorului trebuie sa fie mai stricta, adica este necesara readucerea statului in acest domeniu, deoarece s-a vazut ca in competitia considerat a esenta economiei de piata, piata nu se purifica pentru ca produc atorii si cei care ofera servicii nu sunt preocupati de calitate, ci de preturi.

S-a intamplat ceea ce era inevitabil sa se intample: consumatorii au devenit neprotejati sau foarte greu de aparat intr-un sistem care in tarile occidentale functioneaza foarte bine. In Ungaria a devenit evident ca de protectia consumatorului trebuie sa se ocupe nu doar societatea, ci in mod partial si statul, din cauza ca, doar cu autorit atile de control existente in prezent pe piata ungara, consumatorul ramane neprotejat.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 684 ori