Iuliu Winkler: Finantarile din planul de revitalizare al CE trebuie sa ajunga la companiile romanesti

Vineri, 28 Noiembrie 2008, ora 10:23
1354 citiri
Iuliu Winkler: Finantarile din planul de revitalizare al CE trebuie sa ajunga la companiile romanesti

Companiile romanesti au nevoie de instrumente pentru a putea accesa cat mai simplu, rapid si eficient fondurile prevazute in planul de masuri de revitalizare a economiei anuntat recent de Comisia Europeana (CE), a declarat joi parlamentarul european Iuliu Winkler, cu prilejul inaugurarii de catre Eximbank a agentiei bancare de la Deva.

"Salut deschiderea Agentiei Eximbank din Deva, mai ales in contextul in care, miercuri, a fost data publicitatii comunicarea CE referitoare la planul european de revitalizare a economiei - A European Economic Recovery Plan. In acest plan figureaza masuri economice, care se vor intinde pe o perioada de doi ani, in valoare totala de circa 200 de miliarde de euro, ceea ce inseamna 1,5 procente din PIB-ul statelor membre ale Uniunii Europene (UE).

Acest plan prevede masuri pentru stimularea si incurajarea activitatii IMM-urilor, pentru revitalizarea economiei in toate statele membre ale UE, incurajarea investitiilor, punerea in practica a planului de eficienta in domeniul energetic", a afirmat parlamentarul european. El a adaugat ca principala provocare a statelor membre ale UE o va reprezenta aplicarea cat mai rapida a acestor masuri economice propuse de CE.

Winkler a precizat ca Eximbank este unul dintre instrumentele care se afla la dispozitia Executivului in vederea sprijinirii si stimularii activitatii economice. Potrivit deputatului, realizarea programului de stimulare economica depinde in mare masura de contactul nemijlocit cu firmele din toate regiunile Romaniei, conditie care se materializeaza prin largirea retelei Eximbank in teritoriu.

"O mai buna prezenta a Eximbank in teritoriu, marirea numarului de agentii, va avea un rol foarte important in punerea in practica a masurilor pe care Guvernul, CE si institutiile UE le vor lua in perioada imediat urmatoare in vederea diminuarii impactului crizei economico-financiare globale. Judetul Hunedoara, mai ales zona Deva-Hunedoara, este puternic industrializata, dispunand de forta de munca inalt calificata si in care companiile trebuie sa-si creasca imediat capacitatea de accesare a fondurilor din acest program", a mai spus Iuliu Winkler.

In perioada ianuarie 2005 - iulie 2007, Iuliu Winkler, in calitate de membru al Comitetului interministerial de finantari, garantii si asigurari, a pledat pentru extinderea retelei in teritoriu a Eximbank, argumentand cu faptul ca aceasta banca a statului roman, veriga importanta in cofinantarea programelor guvernamentale, trebuie sa se afle la dispozitia agentilor economici din toata tara.