Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Masurile de reducere a emisiilor de CO2 ar putea dubla costurile energetice in statele membre UE

Masurile de reducere a emisiilor de CO2 ar putea dubla costurile energetice in statele membre UE
Masurile propuse de Comisia Europeana (CE) pentru reducerea emisiilor de CO2 ar putea duce la dublarea costurilor pentru toate firmele din Uniune si pentru toti cetatenii statelor membre, nu doar pentru Polonia, a declarat consilierul politic al Ambasadei Poloniei la Bucuresti. Polonia nu doreste blocarea pachetului energetico-climatic propus de CE, ci doar renegocierea acestuia, pentru ca masurile respective sa fie introduse gradual, a explicat prim-consilierul pe probleme politice al Ambasadei Poloniei la Bucuresti, Miroslaw Cieslik.


"Nu vrem sa ne opunem solutiilor propuse de Uniune , dar trebuie sa se tina cont de faptul ca Polonia, si la fel si Romania, au un nivel economic mai scazut decat statele membre mai vechi ale UE, iar masurile propuse in pachet ar duce la eforturi financiare imense. Romania si Polonia au redus deja in proportii ridicate - 43,7%, respectiv 28,9% - emisiile de dioxid de carbon din 1990 incoace, facand cheltuieli importante, iar pachetul energetico-climatic, in forma sa actuala, in loc de rasplata, le impune noi costuri", a adaugat si seful sectiei economice a Ambasadei poloneze la Bucuresti, Tomasz Wisniewski.



Polonia reusise sa reuneasca, vinerea trecuta, o minoritate de blocaj, alaturi de alte cinci state membre, printre care Romania, care ar putea permite - daca statele vor ramane in continuare pe aceeasi pozitie - renegocierea pachetului pentru climat pregatit de Bruxelles, care prevede combaterea incalzirii climatice, inclusiv prin reducerea emisiilor de gaze de sera cu o cincime pana in 2020, raportat la emisiile din 1990.



In acest sens, propunerile Comisiei prevad ca, din 2013, toate permisele de emitere de CO2 sa fie licitate. In prezent, industria primeste anumite cote de poluare gratuit si trebuie sa cumpere noi permise numai daca le depaseste, achitand 25 euro pentru tona de emisii de CO2 eliberate in atmosfera.



"Ne temem de 2013, deoarece odata cu liberalizarea pietei, preturile autorizatiilor pentru emisiile de gaze ar putea creste foarte mult. In varianta optimista, ele ar putea costa intre 27 si 40 de euro pentru o tona de emisii, in timp ce varianta pesimista a luat in calcul costuri cuprinse intre 40 si 100 de euro pe tona de emisii. Vrem ca toate statele membre sa fie constiente de aceste costuri", a mai spus Wisniewski.



Statele membre au fost de acord cu reducerea emisiilor de dioxid de carbon, insa Polonia vrea sa ceara Bruxelles-ului trecerea treptata catre sistemul de licitatie pentru dobandirea autorizatiilor, iar banii economisiti sa fie folositi de firme pentru retehnologizare, in scopul diminuarii poluarii.



"Noi propunem ca in 2013 sa fie liberalizata doar 20% din piata, urmand ca pana in 2020 sa se ajunga la 100%. De asemenea, vrem sa fie stabilita o cota minima de emisii de CO2 care sa poata fi produse gratuit, iar pentru ceea ce se produce peste aceasta cantitate sa fie cumparate acele autorizatii. Cota minima ar putea, de asemenea, sa fie redusa gradual pana in 2020", a mai spus Wisniewski.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1263 ori