

Mieii ce vor fi sacrificati pentru masa de
Pasti a romanilor trebuie sa aiba un singur crotaliu, a declarat Gabriel Vasile
Dragan, secretarul general al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si
pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). “Ca sa lamurim o data pentru totdeauna
problema crotaliilor: identificarea cu doua crotalii trebuie facuta numai in
cazul mieilor destinati comertului intracomunitar, care ajung pe alte piete din
Uniunea Europeana. Mieii destinati pietei interne trebuie sa aiba un singur
crotaliu”, a subliniat si Mihai Vili Dumitriu, presedintele Patronatului
Crescatorilor si Exportatorilor Romani de Ovine.
CERCEI INSUFICIENTI? Dumitriu sustine ca si
anul acesta ANSVSA a intirziat procedura de licitatie pentru selectarea
furnizorului de crotalii. “Productia de miei este de 8,5 milioane, iar ANSVSA a
livrat 4 milioane de crotalii pe piata. Asteptam si noi sa vina crotalii pentru
a putea sa ne vindem mieii”, spune Dumitriu.
Crotaliile reprezinta «buletinele»
animalelor si au inscrise pe ele un numar de identificare unic, un cod de bare
ce poate fi citit electronic si care ofera informatii despre istoricul
animalului si numele tarii de provenienta, Romania. “Licitatia pentru
achizitionarea crotaliilor nu este finalizata, deoarece se asteapta un aviz de
la Ministerul Finantelor. Cind vom primi avizul, a doua zi vor finaliza
licitatia. Cred ca ANSVSA va reusi sa asigure crotaliile necesare “, ne asigura
Dragan.
PROCEDURI. Animalele care au sub un an si
vor pleca de la ciobani pentru sacrificare, atit in abatoare, cit si in locuri special amenajate, trebuie sa aiba o
singura crotalie. “Tot pentru consumul public, in perioada Pastilor se vor
amenaja de catre administratiile locale, zone speciale in piete si tirguri unde
vor fi sacrificati miei. Aceste zone vor fi autorizate, iar activitatea se va
desfasura sub supravegherea medicilor. La sacrificarea animalelor se vor folosi
electroasomatoare”, a precizat biroul de presa al ANSVSA.
EXCEPTII. Ciobanii nu vor fi obligati sa
asomeze animalele, dar vor putea folosi carnea de miel doar pentru consumul
propriu, potrivit biroului de presa al ANSVSA. Vinzarea carnii de miel direct
de catre ciobani este interzisa. Populatia va putea cumpara carne pentru consum
doar din magazine sau din zonele special amenajate de primarii in piete sau
tirguri. ANSVSA nu a putut preciza cite astfel de zone vor exista la nivelul
intregii tari, deoarece autorizarea acestora se face de catre autoritatile
locale.
In perioada sarbatorilor pascale vor fi
sacrificati intre 3 si 3,5 milioane miei, comparativ cu 3,3 milioane de capete
in anul 2007, potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. “Sint
suficienti miei anul acesta. Un miel va avea in jur de 18-20 de kilograme in
viu ceea ce inseamna cam 9-12 kilograme de carcasa”, a declarat Dumitriu.
Carnea destinata consumului intern va fi marcata cu o stampila rotunda.
Preturi
Ministerul estimeaza ca pretul carnii de
miel in carcasa en-detail va varia intre 18 si 21 lei/kg in crestere cu pina la
30% fata de anul trecut cind preturile au fost de 15 lei/kilogram. Cresterile
se explica prin majorarea pretului carnii de miel viu la ciobani cu pina la
20%, de la 7,5 lei in 2007, la 8-9 lei/kilogram anul acesta.
Carnea de miel in carcasa la poarta
abatorului in statele UE este de 21-22 lei/kilogram. Anul trecut, romanii au
consumat in medie, conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, 2-2,1
kilograme de carne de ovina pe cap de locuitor. Consumul este inca scazut fata
de cel inregistrat in Uniunea Europeana, unde in medie se consuma 2,8
kilograme.






