Optiunea nucleara in cazul Brexit: Europarlamentarii vor sa trezeasca Londra din amorteala

Luni, 18 Iulie 2016, ora 17:01
5777 citiri
Optiunea nucleara in cazul Brexit: Europarlamentarii vor sa trezeasca Londra din amorteala
Foto: Pixabay

Noul premier britanic Theresa May a anunat ca nu doreste sa activeze articolul 50 din tratatul UE mai devreme de inceputul anului viitor, dar pentru politicienii europeni aceasta intarziere nu este una convenabila.

Parlamentul European ar putea forta o iesire din apatie a Londrei cu o masura cunoscuta si ca "optiunea nucleara", aceasta urmand sa starneasca automat proteste din partea britanicilor si o declansare rapida a procedurii de iesire a Regatului Unit din UE, relateaza Bloomberg.

Palma puternica

Alesii din PE ar putea activa o masura extrema in privinta Marii Britanii, lasand reprezentantii regatului fara drepturi in cadrul institutiilor UE.

Masura dura ar putea invoca prevederile articolului 7 din cadrul Tratatului de la Lisabona, cel in care se stabilesc sanctiunile pentru statele membre suspectate ca nu mai sunt de buna credinta, au precizat doi europarlamentari, sub protectia anonimatului.

Articolul 7 din Tratat nu a fost invocat in niciun alt caz al unui stat membru UE, dar acelasi lucru se poate spune si despre articolul 50, cel care permite iesirea din uniune a unei tari.

Trei dintre oficialii Bruxellesului au spus ca sanctiunea ar fi atat de dura incat nici nu este luata in considerare ca o varianta de a aduce Londra la masa negocierilor.

Pentru moment, Theresa May se arata mai interesata de mentinerea unui rol important al Marii Britanii in politica globala, adresandu-se Parlamentului pentru a obtine sustinerea in programul nuclear Trident.

Planuri haotice

Ce propuneri ar putea inainta britanicii la masa negocierilor cu UE ramane inca un mister.

In vreme ce o parte din politicienii care au sustinut iesirea regatului din Uniune fac planuri pentru realizarea rapida a unui acord comercial cu Canada, de peste ocean, ministrul canadian pentru Comert International, Chrystia Freeland, afirma ca prioritar ramane incheierea acordului dintre Canada si UE in cursul anului viitor.

Indecizia de la Londra arunca o umbra a spaimei si in imediata vecinatate a Regatului Unit.

Irlandezii se arata ingrijorati de o eventuala prabusire a lirei sterline, de limitarea dreptului de circulatie a persoanelor, masura care ar putea afecta navetistii care au job-uri in Marea Britanie, dar si de pierderea unui partener comercial important.

Marea Britanie este a doua piata de export pentru produsele realizate in Irlanda si a patra din punct de vedere al serviciilor.

"Este cea mai serioasa dificultate cu care tara noastra se confrunta in ultimii 50 de ani", s-a exprimat John Bruton, fost premier al Irlandei intre 1994-1997.

Afirmatia sa este sustinuta si de evolutia pietei, pretul actiunilor companiilor irlandeze inregistrand o depreciere in urma incertitudinii care domneste asupra relatiilor pe care Marea Britanie le va avea cu blocul comunitar.

#brexit, #negocieri Marea Britanie UE, #sanctiuni UE, #efecte economice Brexit, #acorduri comerciale , #UE