Romania, locul cinci in UE dupa avansul anual al comenzilor noi in industrie

Miercuri, 22 Septembrie 2010, ora 15:00
1011 citiri
Romania, locul cinci in UE dupa avansul anual al comenzilor noi in industrie

Romania a inregistrat in iulie cel de-al cincilea avans al comenzilor industriale noi fata de aceeasi luna a anului trecut, de 24,7%, in timp ce, fata de luna precedenta, s-a consemnat o scadere de 2%, a anuntat miercuri Eurostat, potrivit NewsIn.

La nivelul blocului comunitar, comenzile industriale noi au crescut cu 12,5%, iar in zona euro, cresterea a fost de 11,2%.

Cele mai mari cresteri din iulie ale comenzilor noi in industrie fata de luna similara din 2009 s-au consemnat in Letonia (66,6%), Estonia (37,8), Ungaria (29,7%) si Bulgaria (25,5%), scaderi inregistrandu-se doar in Grecia, de 4,1% si Portugalia, de 0,3%.

Comenzile noi pentru bunuri intermediare au crescut in iulie 2010 fata de iulie 2009 cu 18,9% in statele UE si cu 18,2% in zona euro, iar cele pentru bunurile de capital, cu 10,9% in statele UE si cu 8,3% in zona euro.

Comenzile pentru bunurile de folosinta indelungata au crescut cu 3,5% in UE si au scazut cu 1% in zona euro, in timp ce produsele de uz curent au crescut cu 1,1% in UE si cu 1,9% in zona euro.

In comparatie cu luna precedenta, comenzile industriale noi au scazut in iulie cu 2% in Romania, in conditiile in care comenzile industriale noi de pe ansamblul blocului comunitar s-au diminuat cu 2,3%, iar cele din zona euro cu 2,4%.

Cele mai mari cresteri fata de iunie
s-au inregistrat in Irlanda (7,4%), Lituania (6,5%) si Suedia (4,7%), scaderi majore consemnandu-se in Danemarca (-22,1%), Slovenia (-5,8%) si Grecia (-5,4%).

Comenzile noi pentru bunuri intermediare au crescut in iulie 2010 fata de iunie 2010 cu 0,5% in statele UE si au scazut cu 0,1% in zona euro, iar cele pentru bunurile de capital s-au diminuat cu 5,7% in statele UE si cu 5,1% in zona euro.

Comenzile pentru bunurile de folosinta indelungata au scazut cu 1,7% in UE si cu 3,2% in zona euro, in timp ce comenzile de produse de uz curent au crescut cu cate 0,3% la nivelul UE si cu 0,5% in zona euro.

#avans, #comenzi, #industrie, #romania, #ue , #UE