Romania risca sa piarda dreptul de vot in Consiliul European

Joi, 05 Iulie 2012, ora 19:40
1364 citiri
Romania risca sa piarda dreptul de vot in Consiliul European

Doi eurodeputati, presedintii unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene sa urmareasca atent evolutia politica de la Bucuresti si sa prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al Romaniei in Consiliul European.

"Deciziile luate de Guvernul Romaniei in ultimele zile sunt foarte preocupante. Comisia Europeana trebuie sa actioneze imediat si sa puna Romania sub monitorizare", afirma eurodeputatii Alain Lamassoure, presedintele Comisiei de Buget din PE, si Elmar Brok, presedintele Comisiei de Afaceri Externe din PE.

"Numeroase decizii ridica serioase semne de intrebare in legatura cu respectarea statului de drept in Romania: ignorarea de catre premier a unei decizii a Curtii Constitutionale, tergiversarea publicarii in Monitorul Oficial a unui decret, preluarea Monitorului Oficial de catre Guvern, desi anterior era subordonat Parlamentului, planul de inlocuire a judecatorilor Curtii Constitutionale, iar, acum, demararea procedurilor de suspendare a presedintelui Basescu", adauga cei doi eurodeputati membri ai PPE, conform unui comunicat.

"Modul in care au fost inlocuiti presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, printr-o procedura rapida, este la fel de ingrijorator din punctul de vedere al principiilor statului de drept. Cerem Comisiei Europene sa monitorizeze si sa examineze toate aceste probleme prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare si sa prezinte un raport in urmatoarele saptamani. Raportul ar trebui sa includa si unele masuri", adauga ei.

"Concluziile acestui raport pot conduce la utilizarea prevederilor Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona", subliniaza cei doi eurodeputati.

Articolul 7 (paragraful 3) al Tratatului Uniunii Europene prevede posibilitatea suspendarii dreptului de vot al unui stat in Consiliul European, in cazul in care statul respectiv nu respecta principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

#Romania eurodeputati, #Romania drept vot Consiliul European, #supendare Basescu , #UE